Ponta susţine că Pro România nu va vota pentru restructurarea sau remanierea Guvernului
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, marţi, că formaţiunea sa nu va vota în favoarea restructurării sau remanierii Guvernului.
"Bine că până la urmă acest Guvern nefuncţional vine pentru un exerciţiul normal, democratic, la vot în Parlament. Noi, cei de la Pro România, nu vom vota pentru această … nici nu am înţeles, cred că nu a înţeles nici doamna Dăncilă dacă este remaniere, restructurare, nu am înţeles, până la urmă o să înţelegem. Atâta timp cât nu se doreşte o resetare a Guvernului şi a administraţiei şi din păcate o să mai pierdem multe zile, săptămâni şi luni extrem de importante pentru scoaterea României dintr-o criză bugetară care s-a transformat din păcate în economică. Retrăiesc momentul 2009. Şi în 2009 alegeri prezidenţiale, nu aveam Guvern şi eu cred că nu a uitat nimeni ce s-a întâmplat în 2010. Îmi pare rău că s-ar putea să retrăim şi anul 2010 cum îl retrăim pe 2009 şi parcă nu învăţăm niciodată din greşeli. (…) Votăm împotrivă", a spus Ponta, la Parlament.
Potrivit acestuia, parlamentarii Pro România vor participa la şedinţa din Parlament în care se va supune la vot restructurarea sau remanierea Guvernului.
"Sigur că participăm. În 2014 eram şef la PSD şi am venit de două ori, nu o dată. Odată, când a ieşit PNL, a doua oară când a ieşit UDMR. (…) Pentru funcţionarea unui Guvern îţi trebuie majoritate. (…) Din 2014 şi până astăzi nu s-a schimbat nici Constituţia României. (…) Evident că trebuie 233 de voturi. O să vorbim şi cu ceilalţi de la Opoziţie", a arătat Ponta.
El a spus că Pro România şi…
Citeste continuarea aici