Cupă, despre excluderile din ALDE: Gest de laşitate politică fără precedent; vom contesta în instanţă
Deputatul Ion Cupă afirmă că excluderea sa şi altor colegi din ALDE reprezintă ''un gest de laşitate politică fără precedent'', decizia urmând să fie atacată în instanţă.
"Şedinţa Biroul Politic Executiv al ALDE de vineri a fost convocată pe ascuns. Nu am fost anunţat. Sunt vicepreşedinte ALDE şi am fost ales de Congresul partidului. E un gest de laşitate, o golăneală. Eu nu-l recunosc pe domnul Tăriceanu. Este mult prea mult. E un gest de laşitate politică fără precedent. Am discutat cu colegii mei şi vom contesta în instanţă. Sunt atât de multe lucruri încălcate, foarte multe motive. Am vorbit cu doamna Gavrilescu", a declarat Cupă, pentru AGERPRES.
Biroul Politic Executiv al ALDE a luat act, vineri, de pierderea calităţii de membru pentru Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu, informează un comunicat al ALDE.
"Calitatea de membru ALDE se pierde prin aderarea la sau susţinerea publică a unui alt partid sau a unei alte doctrine politice, cu excepţia partidului sau partidelor cu care ALDE se află în alianţă politică sau electorală", prevede Statutul ALDE, citat în comunicat.
Teodor Meleşcanu a fost susţinut de PSD pentru a prelua preşedinţia Senatului, Graţiela Leocadia Gavrilescu a fost propusă ministru al Mediului, Ion Cupă – ministru al Energiei şi Alexandru Ştefan Băişanu – ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. AGERPRES/(AS – autor: Livia Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Citeste continuarea aici