Cîţu, despre pensiile speciale: Un proiect ipocrit; dacă nu vrem să le avem, atunci putem să le impozităm cu 100%

Senatorul liberal Florin Cîţu consideră că proiectul privind pensiile speciale, adoptat în plenul Senatului, este unul "ipocrit, care nu face ceea ce promite" şi susţine că acesta "va dispărea total", după campania prezidenţială.

"Este un proiect ipocrit, care nu face ceea ce promite. Până la urmă, ori elimini pensiile speciale, ori doar te faci că le elimini. Veţi vedea la Camera Deputaţilor că acest proiect de lege nu va fi pus niciodată pe ordinea de zi şi vom aştepta după el să apară. După campania prezidenţială va dispărea total. Până la urmă, mesajul este clar, vrem sau nu vrem să avem aceste pensii speciale. Dacă nu vrem să le avem, atunci putem să le impozităm cu 100% şi am terminat problema sau le eliminăm, dar nu putem să mergem mai departe cu două Românii, în care unii oameni primesc bani, deşi nu au contribuit cu nimic, şi alţii – cei care au contribuit – au o pensie medie de 1.100 de lei. Asta este pensia medie pentru cei care au contribuit", a afirmat miercuri Cîţu, după adoptarea proiectului.

În context, el a precizat că, în forma adoptată de Senat, scapă de impozitare parlamentarii care au cel mult două mandate.

Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%. AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Citeste continuarea aici

Citește și