Începe summitul ONU pentru climă. Donald Trump nu participă
Liderii statelor membre ale ONU sunt convocați de către secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la summitul privind acțiunile climatice, care se desfășoară luni, în New York, conform site-ului postului BBC.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, așteaptă, din partea statelor participante „o serie de planuri însemnate privind reducerea dramatică a emisiilor în următoarea decadă și, totodată, privind obținerea neutralității carbonului până în 2050” în cadrul summitului de luni, ce se va desfășura pe parcursul unei singure zile.
De la summitul menit să faciliteze identificarea de acțiuni și metode care să amelioreze starea climei la nivel internațional lipsesc lideri ai unor state-cheie, precum Statele Unite, Japonia, Australia, Brazilia și Arabia Saudită.
Anterior începerii summitului, oamenii de știință din domeniu au semnalat accelerarea semnalelor și a efectelor încălzirii globale. Similar, Organizația Meteorologică Mondială a anunțat creșterea cantității de dioxid de carbon eliberat în atmosferă, în perioada 2015-2019, cu un procent de 20% comparativ perioadei anterioare de cinci ani.
În cadrul întâlnirii internaționale sunt așteptați să ia cuvântul mai mulți lideri reprezentativi, precum președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Boris Johnson. Totuși, reprezentanți ai câtorva state, relevante la nivel internațional, nu vor fi prezenți; din rândul acestora, se remarcă absența președintelui american, Donald Trump. Pozițiile Chinei și Indiei vor fi prezentate de miniştrii de Externe Wang Yi şi Narendra Modi.
Sursa: News 24 Romania.
Citeste continuarea aici