Ponta: Impozitarea diferenţiată pentru venituri mari din pensii, salarii e corectă, dar pentru toată lumea

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni, că susţine impozitarea diferenţiată pentru veniturile mari din pensii, salarii pentru toată lumea, nu doar pentru magistraţi, cum este prevăzut în proiectul de lege al ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici.

"Ştiţi legea domnului Teodorovici, pe care, până la urmă, Guvernul nu a mai vrut să o mai adopte, au trimis-o pe la Senat, întâi am făcut o observaţie publică şi am văzut că doamna Dăncilă îmi citeşte contul de Facebook şi mi-a dat dreptate imediat şi anume că nu suntem de acord să fie tăiate pensiile militarilor pentru că pensiile militare nu sunt pensii speciale şi această confuzie a fost întreţinută în mod intenţionat de nişte politicieni. După care, evident, noi vrem o impozitare progresivă, diferenţiată, dar pentru toată lumea. Nu poţi să o faci doar pentru magistraţi, practic acea lege a lui Teodorovici este o lege împotriva magistraţilor. Eu cred că o impozitare diferenţiată pentru venituri mari din pensii, salarii şi din alte surse e corectă, e bună, dar pentru toată lumea. Dacă o faci cum a vrut Teodorovici doar pentru magistraţi, e nedreaptă şi e şi neconstituţională şi sper să reuşim să schimbăm la Cameră acest text nedrept şi neconstituţional", a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului.

El a spus că trebuie să fie impozitate toate veniturile din pensii şi toate salariile progresiv, menţionând că introducerea cotei unice în 2005 a fost o măsură bună, însă acum România se află într-o "altă fază economică şi socială" şi într-un "dezastru bugetar".

"Căutăm soluţii. Noi avem şi alte…

Citeste continuarea aici

Citește și