Donald Trump se va întâlni, miercuri, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski

WASHINGTON (MEDIAFAX) – Președintele american, Donald Trump, va avea o întrevedere cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la o zi după anunțul privind anchetarea acestuia de către Camera Reprezentanților, conform site-ului cotidianului The Guardian.

Întâlnirea dintre președintele american și omologul său ucrainean, prilejuită de reuniunea Adunării Generale a ONU ce se desfășoară la New York, are loc miercuri, după anunțul făcut de președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, conform căruia va începe ancheta care ar putea duce la declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Donald Trump.

Demersul Camerei Reprezentanților vine ca urmare a discuției telefonice, din 25 iulie, dintre cei doi șefi de stat, în cadrul căreia se presupune că Donald Trump ar fi pus presiuni asupra lui Volodimir Zelenski pentru a-l investiga pe Joe Biden, principalul concurent al opoziției în cursa electorală prezidențială.

Președintele american se află într-o situație inedită, fiind acuzat de încălcarea prevederilor constituționale și supus anchetei în vederea suspendării sale, situație în care doar doi președinți din istoria Statelor Unite au mai fost implicați. „Acțiunile întreprinse până în prezent de președinte au încălcat Constituția”. „Președintele trebuie tras la răspundere. Nimeni nu este deasupra legii”, a declarat Nancy Pelosi.

Sursa: News 24 Romania.

Citeste continuarea aici

Citește și