WSJ: Arsenalul balistic iranian generează riscuri majore pentru SUA şi Arabia Saudită

Noile capabilităţi balistice dezvoltate de Iran generează riscuri semnificative pentru Israel, Statele Unite şi Arabia Saudită, complicând abordarea Washingtonului de contracarare a regimului de la Teheran, comentează publicaţia The Wall Street Journal.

Anunţul făcut vineri de Washington privind instalarea unor sisteme antibalistice suplimentare şi consolidarea efectivelor militare în Arabia Saudită intensifică tensiunile cu Iranul, care a avertizat că orice atac va genera un „război total”.

„Republica Islamică Iran ar fi un adversar total diferit faţă de ce era ultima dată când naţiunea a fost vizată direct de SUA, în 1988. Acum, Iranul are mii de rachete, multe putând atinge Israelul, zona Mediteranei şi, în anumite cazuri – conform SUA – putând evita sistemele antibalistice saudite. Iranul are trupe şi miliţii loiale care pot lansa rachete din Yemen, Irak, Siria şi Liban. De asemenea, Iranul are peste două milioane de militari, membri ai trupelor speciale, rezervişti şi combatanţi paramilitari. În acest context, Iranul avertizează că multe poziţii militare americane sunt expuse riscurilor”, notează editorialistul Sune Engel Rasmussen, într-un articol publicat în Wall Street Journal sub titlul „Arsenalul balistic consolidat al Iranului generează riscuri pentru SUA şi Arabia Saudită”.

„Americanii cred că vor fi în siguranţă dacă se află la 400 de kilometri distanţă de noi. Dar, oriunde s-ar afla, imediat ce ar izbucni un război, le vom ataca prima dată navele”, a ameninţat recent Amir Ali Hajizadeh, un comandant militar iranian.

WSJ notează că, începând de la jumătatea anilor 1980, Iranul a dezvoltat unul…

Citeste continuarea aici

Citește și