Publicitate
Publicitate

Un copil de 8 ani a murit după ce a încercat să-și umfle roata la bicicletă

 Un copil de 8 ani din localitatea botoșăneană Oroftiana a murit după ce a leșinat în timp ce încerca să-și umfle roata la bicicletă.

Potrivit IPJ Botoșani, copilului i s-a făcut rău și a leșinat în timp ce își umfla roata la bicicletă, în curtea locuinței.

Părinții au sunat la 112 și pentru a câștiga timp au pornit cu copilul de acasă.

O româncă și copilul ei abia născut au murit din cauza variantei DELTA
RecomandariO româncă și copilul ei abia născut au murit din cauza variantei DELTA

Băiețelul era în stop cardio-respirator în momentul în care a fost preluat de ambulanță, pe drum, iar echipajul medical nu a reușit să-l resusciteze și a declarat decesul.

„Este un dosar pentu ucidere din culpă și în funcție de rezultatele necropsiei se vor dispune măsuri”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Maria Carp, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Potrivit unor surse judiciare, băiatul era cunoscut cu probleme de sănătate și a mai avut în trecut stări de leșin.

Ikea va plăti despăgubiri de 46 milioane de dolari părinților unui copil care a murit strivit de un dulap
RecomandariIkea va plăti despăgubiri de 46 milioane de dolari părinților unui copil care a murit strivit de un dulap

Sursa: News 24 Romania.