Comisia Europeană acordă un sprijin financiar de peste 14 milioane de euro pentru Republica Moldova

Comisia Europeană a aprobat vineri acordarea unui sprijin financiar în valoare de 14.35 milioane de euro pentru a contribui la realizarea reformelor atât de necesare care sunt continuate de noul guvern al Republicii Moldova, transmite instituția europeană, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

„Pachetul de asistență adoptat astăzi este dovada angajamentului UE față de cetățenii moldoveni, care au militat cu perseverență pentru ca aceste reforme să fie puse în practică. Autoritățile Republicii Moldova și-au intensificat activitățile întreprinse pentru combaterea eficace a corupției și garantarea independenței instanțelor judecătorești și a parchetelor. Îndeplinirea acestor obiective este de o importanță determinantă dacă se dorește ca cetățenii să-și recapete încrederea și ca reformele să avanseze la capacitate maximă. Cetățenii Republicii Moldova se pot baza cu încredere pe sprijinul deplin al UE față de acest proces de reforme”, a transmis Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Comisia Europeană precizează că plata aprobată urmează aferente sprijinului bugetar efectuate în iulie 2019.

„Comisia Europeană a aprobat astăzi, 18 octombrie, plata sumei de 14.35 milioane euro, sub formă de sprijin bugetar, pentru a contribui la realizarea reformelor atât de necesare care sunt continuate de noul guvern al Republicii Moldova. Asistența va sprijini reforma poliției, combaterea corupției și a spălării banilor, modernizarea sectorului energetic și eficientizarea și transparentizarea finanțelor…

Citeste continuarea aici

Citește și