Boris Johnson riscă să fie obligat să ceară amânarea Brexit şi dacă noul acord va fi aprobat

 Membri ai Camerei Comunelor au introdus un amendament care l-ar putea forţa pe premierul Boris Johnson să solicite amânarea Brexit chiar dacă va fi adoptat noul Acord cu Uniunea Europeană, informează cotidianul The Guardian.

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au introdus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat.

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a admis sâmbătă dimineaţă dezbaterea amendamentului. Dacă va fi adoptat, votul Camerei Comunelor privind Acordul Brexit va fi amânat, iar Guvernul britanic va fi obligat legal să solicite din nou Uniunii Europene amânarea Brexit.

Premierul Boris Johnson speră să obţină sâmbătă un vot favorabil al Camerei Comunelor privind Acordul Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Formaţiunea Partidul Democrat Unionist (DUP), partener în coaliţia guvernamentală, a avertizat că nu va vota în favoarea Acordului Brexit. În acest context, nu este clar cum va reuşi premierul Boris Johnson să obţină majoritatea în cursul votului programat sâmbătă. Eventuala respingere a Acordului Brexit ar genera o situaţie fără precedent, dat fiind că Boris Johnson susţine că va retrage Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu sau fără un acord Brexit. Camera Comunelor a adoptat o lege (numită Legea Benn), prin care blochează producerea Brexitului fără acord.

Sursa: News24.ro.

Citește și