Grăbiţi-vă să puneţi Guvernul, pentru că noi suntem în Opoziţie şi vrem să scăpăm de Guvern
– Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a declarat, marți, că nu a primit o informare de la Guvern privind propunerea de comisar european și a transmis partidelor care au votat moțiunea de cenzură să formeze un alt Executiv, explicând că „noi suntem în Opoziţie şi vrem să scăpăm de guvern”.
„În acest moment nu am primit nicio informare (privind comisarul european – n.red.). Din câte știm, s-a amânat votul în plenul Parlamentului European. Am o sugestie și, fără nicio supărare, grăbiţi-vă să puneţi guvernul, pentru că noi suntem în Opoziţie şi vrem să scăpăm de guvern”, a declarat Marcel Ciolacu în ședința de plen a Camerei Deputaților.
Deputatul USR Iulian Bulai i-a solicitat acestuia să prezinte situația privind propunerea de comisar european înaintată de Guvern.
„Vă solicit, în calitate de membru al Comisiei de afaceri europene, să ne faceţi o scurtă prezentare pe status quo-ul propunerii din partea Guvernului României asupra poziţiei de comisar. La comisie nu am putut afla această informaţie. Aţi primit vreo scrisoare de informare din partea Guvernului? Unde suntem acum? Este foarte bine să ştim ce se întâmplă cu această propunere, dacă aţi mai făcut una sau nu, este bine să ştie şi plenul şi românii ce se întâmplă cu această propunere din partea Guvernului României şi vă rog să informaţi plenul”, a afirmat Bulai.
Liderul PSD Viorica Dăncilă a declarat, duminică, faptul că președintele Comisiei Europene,Ursula von der Leyen, trebuie să respecte legea și să numească un comisar european socialist, propus de premierul interimar al României. Ea a mai spus că nu…
Citeste continuarea aici