Bistrița: Trei copii aflați pe o bicicletă, transportați la spital după ce au fost loviți de o dubă
Trei copii aflați pe o bicicletă au fost loviți, luni seara, de o dubă în centrul orașului Năsăud, în timp ce încercau să traverseze strada. Toți au fost preluați de echipajele medicale și duși la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, trei copii, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, au ajuns, luni seara, la spitalele din Năsăud și din Bistrița după ce au fost loviți de o dubă în centrul orașului Năsăud.
„Trei copii cu vârste între 11 și 14 ani au fost preluați de echipajele medicale și transportati la spital, la Compartimentul de Primiri Urgențe Năsăud. Copiii în vârstă de 11 și 13 ani rămân la CPU Năsăud, prezintă excoriații și leziuni, iar copilul în vârstă de 14 ani va fi transferat de către echipajul de Ambulanță la UPU SMURD Bistrița, cu traunatism cranio-cerebral și suspiciune de traumatism la coloană” a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus.
Șoferul dubei spune că cei trei copii au traversat strada, pe bicicletă, fără a se asigura și că pur și simplu i-au sărit în față.
„Au trecut strada. Mi-au sărit în față pur și simplu, au încercat să treacă de pe contrasens. Nu aveau nimic reflectorizant la ei să îi pot vedea” a spus presei șoferul autoutilitarei.
În acest caz, Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud a declanșat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul și cine este vinovat de producerea acestuia.
Sursa: News24.ro.