Lucian Bode, propus la Transporturilor, susține că ultima dată a mers cu trenul în 2008
Lucian Bode, propunerea de ministru al Transporturilor, a afirmat, întrebat când a mers ultima dată cu trenul, că acest lucru s-a întâmplat în urmă cu zece ani și că folosea acest mijloc de transport în perioada 2005-2008. Acesta a spus că ultima dată, de la București la Zalău a făcut 11 ore.
„Ultima dată cu trenul am fost…. Sau perioada în care am mers foarte mult cu trenul era perioada 2005-2008, atunci veneam foarte des la București doar cu trenul.”, a afirmat Lucian Bode, miercuri, în urma audierii sale în comisiile de specialitate.
Chestionat despre situația traficului de pe Valea Prahovei, acesta a afirmat că a fost în urmă cu o săptămână și a parcurs drumul București – Zalău în 11 ore.
Lucian Bode, propus la Ministerul Transporturilor în Guvernul Orban, a primit aviz favorabil, miercuri, în comisiile de specialitate ale Parlamentului.
A primit în comisiile reunite de transporturi 31 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 10 abțineri.
El a declarat miercuri, în cadrul audierilor, că îşi va asuma proiectele aflate în desfăşurare şi continuarea investiţiilor în limita programului de guvernare de un an de zile.
Sursa: News24.ro.
Citeste continuarea aici