Publicitate
Publicitate

Marcel Ciolacu: Dacă aș fi în locul PNL aș încerca să schimb președintele Camerei Deputaților

Marcel Ciolacu a declarat, întrebat dacă va fi înlocuit din funcția de președinte al Camerei Deputaților, că ar vrea să fie în continuare la conducerea forului legislativ. Social-democratul a precizat că probabil ar încerca să schimbe șeful Camerei, dacă ar fi în locul PNL.

„Mi-aș dori în continuare ca toate funcțiile să le ocup. Acum să vedem în ce măsură se modifică regulamentul, sunt niște proceduri. Astăzi, domnul Simonis a solicitat o prevedere din regulament foarte clară, dacă un lider de grup solicită apel nominal pentru cvorum, el trebuie respectat. Probabil că dacă aș fi în locul lor aș încerca să schimb președintele Camerei Deputaților. Le urez succes”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni, la Parlament.

Reacție vine în contextul în care Ludovic Orban a afirmat că președinților Camerei Deputaților și Senatului, Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu, ar trebui să le fie rușine pentru că au ascultat ordine de partid și nu au participat la plenul reunit. El a precizat că PNL nu se simte confortabil cu cei doi la șefia celor două Camere.

Marcel Ciolacu: Fără copii, nu avem viitor
RecomandariMarcel Ciolacu: Fără copii, nu avem viitor

Guvernul Orban a fost învestit, luni în plenul reunit al Parlamentulului, cu 240 de voturi „pentru”, din cele 233 de voturi necesare.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici

Marcel Ciolacu: Plafonarea prețurilor alimentelor de bază va fi prelungită până la sfârșitul anului
RecomandariMarcel Ciolacu: Plafonarea prețurilor alimentelor de bază va fi prelungită până la sfârșitul anului