Primarul unei comune din Prahova, condamnat definitiv pentru pornografie infantilă
Primarul comunei Șotrile din Prahova a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Ploiești la un an și șase luni de închisoare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă față de cea pronunțată de instanța de fond. Decizia este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit sentinței publicate luni pe portalului Curții de Apel Ploiești, instanța a admis apelul declarat de primarul comunei Șotrile împotriva deciziei Tribunalului Prahova care l-a condamnat ca instanță de fond și i-a redus pedeapsa.
„Admite apelul declarat de inculpatul Davidescu Daniel Bogdan împotriva sentinţei penale (…) pronunţată la 27 martie 2019 de Tribunalul Prahova pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi rejudecând, reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 2 ani şi 2 luni închisoare, la 1 an şi 6 luni închisoare”, se arată în sentința pe scurt publicată pe portalul Curții de Apel Ploiești.
Magistrații Curții de Apel Ploiești au menținut însă toate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Astfel, pedepasa este cu suspendare, termenul de supraveghere este de patru ani, iar pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va face muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şotriile, şi/sau Grădiniţa/ Şcoala din Şotriile, pe o perioadă de 70 de zile.
Decizia este definitivă.
Primarul a fost trimis în judecată în noiembrie anul trecut, pentru pornografie infantilă, după ce înainte cu o lună, procurorii DIICOT Ploieşti au făcut două percheziţii în comuna Şotrile, dintre care o percheziţie la sediul Primăriei, într-o cauză în care s-au făcut cercetări…
Citeste continuarea aici