Bianca Diana Mihăilă,numită în locul lui Ion Ghizdeanu la Comisia Națională de Strategie şi Prognoză

 Premierul Ludovic Orban l-a eliberat din funcție pe președintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Ion Ghizdeanu, în locul lui fiind numită Bianca Diana Mihăilă, director la Direcţia de programare economică din CNSP.

Potrivit deciziei premierului Ludovic Orban, publicată joi în Monitorul Oficial, Bianca-Diana Mihăiţă va exercita atribuţiile de preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), în urma eliberării din funcţie a lui Ion Ghizdeanu.

Bianca Mihăiţă este director la Direcţia de programare economică din CNSP.

Ludovic Orban a anunțat anterior că va semna miercuri demiterea lui Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Prognoză, a anunțat premierul în cadrul unei conferințe de presă.

„Am solicitat decizia de demitere a domnului Ghizdeanu. Știți bancul ăla: îl întreba un lider politic cât este creşterea economică, iar răspunsul era cât doriţi dumneavoastră. M-a deranjat că au semnat contracte pe FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii), după ştiinţa mea chiar în perioada procedurii de învestire a Guvernului, o chestiune pe care, vă spun sincer, nu pot să o accept şi probabil în cursul zilei de astăzi voi semna demiterea domniei sale şi vom numi pe altcineva”, a spus Orban.

Ion Ghizdeanu ocupa funcția de șef la Comisia Națională de Strategie și Prognoză de aproape două decenii.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici

Citește și