Cum să înființezi o pensiune turistică în 3 pași simpli

Domeniul turistic a luat amploare în ultimii ani astfel că tot mai mulți antreprenori își îndreaptă atenția către afaceri destinate acestui sector. Potrivit specialiștilor, pensiunile turistice sunt unele dintre unitățile de cazare ce vor genera profituri semnificative în perioada viitoare deoarece turiștii se îndreaptă tot mai mult spre locuri rustice, împletite cu legende spuse în jurul unui foc de tabără și preparate culinare gătite după rețete de odinioară. De altfel, numărul de nopți petrecute în turismul rural a crescut cu peste 8% pe an, ceea ce înseamnă că înființarea unei pensiuni turistice este o bună idee de business. Dacă te gândești să deschizi o asemenea structură de primire departe de agitația orașelor sau într-o zonă cu potențial deosebit, dar nu știi cum să demarezi întregul proces, descoperă mai departe cum poți face asta în doar trei pași simpli.

Înregistrarea ca persoană juridică

La fel ca în cazul oricărei afaceri, primul pas pentru înființarea unei pensiuni turistice este înregistrarea solicitantului ca persoană juridică. Activitatea unității poate fi desfășurată atât în cadrul unei entități cu personalitate juridică cum este cazul societăților comerciale, cât și prin forme de organizare fără personalitate juridică, cum ar fi persoană fizică autorizată, întreprindere familială sau întreprindere individuală. În cazul în care, de exemplu, intenționezi să înființezi o astfel de locație într-o zonă de munte, poți consulta listă firme Brașov ca să îți faci o idee despre companiile existente în acest județ. Pe termene.ro ai posibilitatea de a descoperi informații financiare complete, detalii și soluții eficiente care să te ajute în targetarea specifică a clienților din Brașov.

După înregistrarea firmei, este necesar să obții avize, acorduri și autorizații care să-ți permită înființarea pensiunii, ca de pildă documente sanitar-veterinare, de mediu sau securitate la incendiu și protecție civilă.

Îndeplinirea condițiilor necesare funcționării

De regulă, turiștii caută zone liniștite și unice, așa că este esențial ca locul ales pentru a pune pe picioare afacerea să fie perfect. Pe lângă o locație excelentă, al doilea pas se referă la îndeplinirea tuturor condițiilor necesare unei firme pentru a funcționa într-o clădire.

În momentul în care solicitantul dispune de spațiul necesar și a înregistrat forma juridică, se va proceda la autorizarea activității în cadrul Biroului Unic de la Registrul Comerțului și la depunerea documentației pentru obținerea certificatului de clasificare. Dacă întreprinzătorul nu deține încă un imobil, dar dorește să-i acorde titlu de destinație turistică în momentul achiziționării, acesta va trebui să obțină un aviz privind amplasamentul și funcționalitatea structurii.

Pentru a funcționa în mod corespunzător ca pensiune turistică, o societate trebuie să obțină certificatul de clasificare pentru care va depune documentația care include o cerere  de eliberare a certificatului de clasificare, certificatul constatator de la Registrul Comerțului care să indice activitatea firmei, documentul de înregistrare la Registrul Comerțului însoțit de anexele privind avizele/autorizațiile legale. Acestora li se adaugă certificatul de înmatriculare, schița privind amplasarea și adresa unității, actul constitutiv sau autorizația de funcționare dacă este vorba despre o asociație familială sau persoană fizică autorizată. Documenția va cuprinde și schița privind structura, amplasarea și nominalizarea camerelor și a spațiilor de alimentație, fișa referitoare la încadrarea acestora pe categorii de clasificare, avizul specific pentru amplasamentul și funcționalitatea unității și copii de pe actele de calificare ale personalului de la recepție și din unitățile de alimentație. Dacă este cazul, se vor atașa tuturor documentelor și copii după brevetul de turism pentru administratori.

Obținerea certificatului de clasificare

Depunerea documentației la autoritatea publică responsabilă în domeniul turismului trebuie efectuată cu cel puțin 60 de zile înainte de darea în folosință a pensiunii turistice deoarece avizul provizoriu de funcționare și categoria de clasificare solicitată se emite în 30 de zile. După primirea acestei autorizații, structura în cauză poate funcționa până la verificarea la fața locului, care se realizează într-o perioadă de 90 de zile de la acordarea avizului provizoriu și se întocmește nota de clasificare. Din momentul redactării acestei note, emiterea certificatului de clasificare și a fișei privind încadrarea spațiilor de cazare pe categorii și tipuri se face în termen de 15 zile.

Certificatul de clasificare reprezintă o formă de codificare pentru prezentarea sintetică a nivelului de confort, a calității dotărilor unității și serviciilor prestate de către structurile de primire turistice. În cazul pensiunilor turistice, acesta este reprezentat prin atribuirea unui anumit număr de margarete, de la 1 la 5, în funcție de modul în care sunt îndeplinite criteriile de calitate. Este interzisă funcționarea unei pensiuni fără certificatul de clasificare.

Pensiunile turistice sunt din ce în ce mai căutate de turiștii străini și locali pentru că impresionează prin frumusețea zonelor în care sunt amplasate și activitățile derulate în cadrul unității. Astfel de structuri pentru cazare reprezintă adevărate afaceri de viitor, iar procesul pentru înființarea lor este unul destul de simplu și la îndemâna oricărui antreprenor. 

Citește și