Ministrul de Externe al Iranului, întrevedere cu reprezentanții Talibanilor

 Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, se întâlnește miercuri cu o delegație a Talibanilor, reprezentată de Mullah Abdul Ghani Baradar, la Teheran, pentru a redeschide dialogul intern din Afganistan, relatează agenția locală de știri IRNA, citată de Reuters.

Oficialul de la Teheran a anunțat intenția Iranului de sprijini dialogul intern dintre toate părțile din statul afgan, cu participarea autorităților de la Kabul. Gruparea Talibană a refuzat să negocieze cu președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, acuzându-l ca ar fi un pion al Statelor Unite.

Talibanii afgani au eliberat, în urmă cu o săptămână doi profesori străini ținuți ostatici vreme de peste trei ani, unul de origine americană, și celălalt de origine australiană, respectând clauzele unui acord încheiat, oferind impresia unei deschideri către dialogul cu autoritățile de la Kabul.

Iranul a întreprins demersuri similare și în septembrie cu o delegație a Talibanilor din Afganistan, la o săptămână după ce negocierile privind restabilirea păcii interne purtate de gruparea insurgentă și Statele Unite au eșuat.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici

Citește și