Urmaşii familiei Fogolyan, care au revendicat sediul Prefecturii, s-au adresat CEDO

Urmaşii familiei Fogolyan, care au revendicat în natură sediul Prefecturii din municipiul Sfântu Gheorghe, s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, după pierderea procesului.

Moştenitorul familiei Fogolyan, Szotyori Nagy Aron, a declarat marţi, că decizia instanţei este „nejustă” şi s-a văzut nevoit să facă acest pas deoarece a epuizat toate căile de atac din România.

„Am pierdut la Curtea de Apel de la Bucureşti şi nu am avut ce să fac. Ultima corectare, eventual, poate fi la Strasbourg. Am înaintat actele la CEDO şi am înaintat şi la Curtea Constituţională a României. (…) Noi am locuit în această casă, am depus pozele şi mărturii despre viaţa noastră familială, când eu eram copil şi mă jucam pe terasa Prefecturii şi jos, în curte, ne jucam toţi cei cinci verişori. (…) Eu văd o mulţime de neregularităţi în aceste restituiri şi, aşa cum observ eu, legile sunt ca şi în povestea cu vulpea şi lupii, care trec pe sub barieră, iar boul se opreşte la barieră. Aşa am păţit şi eu. (…) Ne-am adresat CEDO ca să obţinem clădirea, pentru că eu am jurat în faţa mormântului strămoşilor mei că o să lupt pentru ca să obţin casa familială, care a fost folosită abia vreo 50 de ani de către proprietari, de către cei care au construit-o. Şi de 80 de ani este folosită de cine nu a pus nicio cărămidă la construcţia ei şi asta eu cred că este o nedreptate profundă”, a declarat, pentru AGERPRES, Szotyori Nagy Aron.

Potrivit acestuia, imobilul a fost construit de străbunicul său, un prosper comerciant, în anul 1872 pentru a fi folosit ca locuinţă familială, iar câţiva ani mai târziu, bunicul său, cunoscutul medic Fogolyan Kristoff, a ridicat alături o clădire cu mai multe etaje în scopul amenajării unui sanatoriu, dar ambele au fost naţionalizate de comunişti.

După 1989, moştenitorii familiei au reuşit, în urma unor îndelungate procese, să redobândească clădirea sanatoriului, folosită ani la rând de fostul Consiliu Popular Judeţean, iar ulterior de Consiliul Judeţean Covasna, precum şi trei camere din incinta Prefecturii, cu o suprafaţă de 130 de metri pătraţi.

În două dintre aceste camere, Szotyori a amenajat un mic muzeu în memoria înaintaşilor săi, printre obiectele expuse regăsindu-se documente, fotografii, piese de mobilier şi lucruri personale, cum ar fi halatul medical şi instrumentarul sanitar ce a aparţinut bunicului său, de numele căruia se leagă construirea spitalului vechi din Sfântu Gheorghe.

„Eu am revendicat toată clădirea, pentru că acum suntem proprietari numai pe o parte. (…) Am pierdut procesul, a fost o sentinţă definitivă şi irevocabilă, nu mi se restituie în natură, numai despăgubiri. Curtea Europeană a Drepturilor Omului este ultima soluţie”, a mai spus Szotyori Nagy Aron.

Sursa: News24.ro.

Citește și