Iohannis: Îmi doresc să mă implic foarte mult; tăierile ilegale de păduri trebuie stopate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte să se implice „foarte mult” în chestiunea stopării tăierilor ilegale, pentru că este „un adept al protejării pădurilor şi al unui mediu curat” şi a subliniat că la adresa sa a existat „o întreagă politică PSD de denigrare”.

„Da. Am discutat aceste chestiuni, am cerut chiar date foarte concrete şi am discutat destul de mult pe această temă. Dacă aţi adus această chestiune în discuţie, pot să vă spun că, personal, îmi doresc să mă implic foarte mult, pentru că aceste tăieri ilegale trebuie să fi stopate. Această abordare nu este nouă pentru mine şi dacă vreodată aţi avut impresia că eu îmi doresc altceva, pot să vă spun că nu este adevărat. Au existat – şi acum pot să o spun aşa, fără niciun fel de problemă, că nu mai suntem în campanie electorală – a existat o întreagă politică PSD de denigrare a subsemnatului, folosind informaţii, care mai nou se numesc fake news, cum că eu aş fi prietenul unora care defrişează şi că aş fi împotriva pădurilor. Nu! Eu sunt, cam de când mă ştiu, un adept al protejării pădurilor şi un adept al unui mediu curat.Nu am de gând să mă schimb, nici de dragul PSD, nici de dragul altora „, a declarat Klaus Iohannis, joi, la Palatul Cotroceni.

El a fost întrebat dacă la întâlnirea pe care a avut-o joi cu premierul şi cu ministrul Mediului a discutat şi despre situaţia defrişărilor ilegale şi dacă va include acest subiect şi pe agenda CSAT.

Şeful statului a precizat că discuţia de la Cotroceni cu ministrul Mediului şi premierul a durat mai mult de o oră.

„Este nevoie de politici solide, este nevoie de…

Citeste continuarea aici

Citește și