Publicitate
Publicitate

Conflict juridic între Parlament şi ÎCCJ

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, a afirmat, miercuri, în plenul Curţii Constituţionale a României, că Instanţa supremă nu a adăugat la lege şi nu a alterat dispoziţiile legale cu privire la compunerea completurilor de judecată în materie penală.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se află pentru a treia oară în ultimele 14 luni în faţa Curţii Constituţionale în calitate de parte într-un conflict juridic de natură constituţională cu Parlamentul României. De data aceasta i se impută Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie faptul că şi-a arogat atribuţia de legiferare în materia legii organice în ceea ce priveşte modul de compunere a completurilor de trei judecători în materie penală. (…) Nu voi relua în faţa dumneavoastră argumentele pe care le-am expus în punctul de vedere transmis şi în raport de care eu am convingerea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin cele două dispoziţii, nu a adăugat la lege şi nu a alterat dispoziţiile Legii 304. Nu a făcut nimic altceva decât a rămas în limitele unei operaţiuni clasice de organizare a executării Legii 304”, a afirmat Corina Corbu.

CCR ia în discuţie, miercuri, cererea preşedintelui Senatului, Teodor Meleşcanu, de soluţionare a unui conflict juridic între Parlament şi ÎCCJ în privinţa constituirii completurilor de judecată. La şedinţa Plenului CCR nu participă niciun reprezentant al Senatului României.

CCR discută pe 12 februarie sesizările privind conflictul juridic dintre Guvern şi Parlament pe tema bugetului de stat
RecomandariCCR discută pe 12 februarie sesizările privind conflictul juridic dintre Guvern şi Parlament pe tema bugetului de stat

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici