Publicitate
Publicitate

AEP anunță că a finalizat misiunea de control privind veniturile și cheltuielile partidelor politice în anul 2018

Autoritatea Electorală Permanentă informează marţi că a finalizat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de un număr de 143 de formaţiuni politice în anul 2018, perioada verificată fiind 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, misiunea de control s-a desfăşurat în perioada 6 august – 20 decembrie 2019, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2019, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control.

„Au fost verificate un număr de 6 partide politice parlamentare care primesc subvenţie de la bugetul de stat, un număr de 101 formaţiuni politice neparlamentare care activează doar la nivel central şi 33 formaţiuni politice neparlamentare care deţin parţial organizaţii teritoriale. În urma verificărilor efectuate au fost emise rapoarte de control şi documente privind sancţionarea contravenţională a acestora”, se precizează în comunicat.

Veniturile medii lunare în România au fost de 5.302 lei însă cheltuielile au reprezentat 83,8% din venituri
RecomandariVeniturile medii lunare în România au fost de 5.302 lei însă cheltuielile au reprezentat 83,8% din venituri

Mai mult, conform sursei citate, departamentul de specialitate a realizat verificările privind documentele generate în urma alegerilor pentru Parlamentul European pentru un număr de 23 formaţiuni politice şi 7 candidaţi independenţi.

De asemenea, în activitatea desfăşurată de departamentul de specialitate au mai fost încheiate un număr de 79 documente de sancţionare privind…

Citeste continuarea aici

Ministrul Apararii anunta sfarsitul risipei la CSA Steaua. Bugetul taiat cu 30%
RecomandariMinistrul Apararii anunta sfarsitul risipei la CSA Steaua. Bugetul taiat cu 30%