Iaşi: Cadavrul unei femei găsit pe un câmp de la marginea oraşului

Corpul unei femei a cărei identitate este încă necunoscută a fost găsit, vineri, pe un câmp de la marginea Iaşiului, în cartierul Dallas.

Potrivit Mihaelei Apostol, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, cadavrul a fost găsit în urma unui apel la 112.

„Nu se ştie identitatea femeii. Are aproximativ 45 de ani. Când a fost găsită era parţial dezbrăcată. Corpul a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza morţii. La faţa locului se află o echipă de criminalişti care face cercetări. Ancheta este în curs”, a declarat Apostol pentru AGERPRES.

Sursa: News24.ro.

Citește și