Orban spune că ministrul Sănătăţii va lua deciziile care se impun în cazul Spitalului Floreasca

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că ministrul Sănătăţii va lua deciziile care se impun în cazul situaţiei de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar cei care se fac responsabili vor fi sancţionaţi.

„Sunt în derulare mai multe controale, care sunt aproape de finalizare. E Corpul de control al ministrului Sănătăţii. De asemenea, e o evaluare făcută de autoritatea condusă de domnul Cepoi, există un control care a fost efectuat şi de Direcţia de Sănătate Publică. În urma acestor controale, pe baza rezultatelor acestor controale, am convingerea că ministrul Costache va lua deciziile care se impun, astfel încât să fie sancţionaţi toţi responsabilii”, a precizat Orban la Palatul Parlamentului.

Despre protestul medicilor care contestă decizia de revocare a contractului de management al şefului secţiei de chirurgie III, prof. dr. Mircea Beuran, şeful Executivului a spus că trebuie aşteptate şi alte decizii, care l-ar putea viza şi pe directorul spitalului.

„Nu cred că un medic, care a depus jurământul lui Hippocrate, poate să facă aşa ceva, oricât de mult ţin la domnul Beuran. Domnul Beuran oricum a fost 20 de ani acolo, dar trebuie aşteptate şi alte decizii. Să nu creadă domnul director al spitalului că, dacă l-a demis pe Beuran, scapă de orice răspundere”, a afirmat Orban.

Inspecţia Sanitară de Stat a sancţionat cu 30.000 de lei Spitalul de Urgenţă Floreasca „pentru neregulile găsite”, dar şi întreaga echipă operatorie, de la asistent până la conducătorul echipei, în cazul pacientei care a suferit arsuri pe masa de operaţie şi ulterior a murit.

Sursa: News24.ro.

Citeste continuarea aici

Citește și