1 miliard de vieţuitoare ar fi murit din cauza flăcărilor din Australia
Cel puţin un miliard de animale ar fi pierit pe teritoriul Australiei de la debutul sezonului de incendii de vegetaţie, în luna septembrie, conform estimărilor unui ecolog, citat miercuri de agenţia DPA.
Profesor Chris Dickman şi-a revizuit estimările anterioare privind numărul de vieţuitoare care şi-au pierdut viaţa în urma incendiilor de vegetaţie şi, potrivit unui comunicat emis miercuri de Universitatea din Sydney, doar în statul Noul Wales de Sud (NSW) au murit peste 800 de milioane de animale. Bilanţul deceselor la nivelul întregului teritoriu australian ar ajunge la peste 1 miliard.
Incendiile de vegetaţie care fac ravagii în Australia au mistuit peste 10,7 milioane de hectare – o suprafaţă mai mare decât cea a Portugaliei.
Cel puţin 26 de persoane au murit şi mii de locuinţe au fost au fost distruse de flăcări.
Săptămâna trecută, Dickman a estimat că au murit circa 480 de milioane de animale în incendiile din NSW, cel mai populat stat australian.
Cifra avansată recent, de 1 miliard de vieţuitoare decedate, se bazează pe un raport din 2007 al World Wild Fund for Nature (WWF) care a estimat densitatea faunei sălbatice pentru a analiza impactul defrişărilor din NSW.
Dickman a precizat că rata reală a mortalităţii ”este posibil să fie considerabil mai mare”.
Cifrele includ toate mamiferele, cu excepţia liliecilor, reptile şi păsări, dar nu şi broaşte, insecte sau alte nevertebrate.
”Este un eveniment monstruos în termeni geografici şi al numărului de animale afectate”, a declarat marţi Dickman pentru National Public Radio (NPR).
Oamenii de ştiinţă au estimat anterior că Australia are cea mai mare rată de dispariţie a mamiferelor, cu aproximativ 34 de specii şi subspecii native dispărând în ultimii 230 de ani. ”Evenimente de acest gen pot grăbi procesul de extincţie al altor specii. Deci, sunt vremuri foarte triste”, a afirmat Dickman.
Experţii în fauna sălbatică au declarat că pagubele şi distrugerea în rândul animalelor şi a habitatului lor este ”fără precedent”.
Organizaţiile pentru salvarea animalelor au primit mii de exemplare rănite de koala, cangur, wallaby, veveriţă zburătoare şi oposum.
În Insula Cangurilor din Australia de Sud, unde peste 160.000 hectare au ars, reponsabili cu protecţia faunei sălbatice au declarat că până la 25.000 de koala – jumătate din populaţia de pe insulă – ar fi decedat.
Ministrul australian al Agriculturii, Bridget McKenzie, a declarat marţi că cel puţin 100.000 de animale domestice au pierit în incendiile de vegetaţie, mulţi fermieri fiind nevoiţi să eutanasieze exemplarele afectate de stres termic şi arsuri.
Liderul laburist din opoziţie, Anthony Albanese, a solicitat efectuarea unui audit ecologic la nivel naţional pentru a se stabili câte animale au murit în incendii şi care este zona care necesită recuperare de urgenţă. ”Dezastrul provocat de incendiile de vegetaţie a distrus complet o mare parte din frumoasa noastră faună sălbatică… Acesta este un dezastru ecologic naţional care nu ţine cont de frontierele statale, iar răspunsul nostru trebuie să fie similar”, a afirmat el într-o serie de mesaje publicate pe Tweeter.
Peste 120 de incendii continuă să ardă în statul New South Wales, 50 dintre acestea scăpate de sub control. În acelaşi timp, în statul Victoria sunt active peste 40 de focare, cel puţin zece dând semne că se vor uni. În ambele state a plouat marţi şi miercuri, însă autorităţile au solicitat unor persoane din mai multe localităţi aflate în zone cu risc de incendiu să evacueze cât mai repede deoarece condiţiile extreme de incendiu au fost prognozate pentru vineri, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius în unele regiuni din statele estice şi viteze mai mari ale vântului.
Sursa: News24.ro.