„Cafea gratuită pe viaţă” pentru Harry şi Meghan dacă se mută în Canada?

Tentanta ofertă făcută cuplului princiar de cunoscutul lanţ canadian de restaurante fast-food Tim Hortons i-a adus acestuia un val de critici, notează AFP.

Miercuri seara, lanţul Tim Hortons a postat pe Twitter un mesaj care a devenit rapid viral. „Fără presiune, Meghan şi Harry, dar dacă decideţi să vă mutaţi în Canada, cafeaua este gratuită pe viaţă. Gândiţi-vă la asta!”, declara în mesajul său Tim Hortons.

Propunerea vine la scurt timp după ce prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, şi-au anunţat decizia de a se distanţa de familia regală şi de a petrece o parte a timpului în America de Nord, fără a specifica încă în ce ţară.

Ideea celor de la Tim Hortons i-a nemulţumit însă pe utilizatorii reţelei de socializare, care s-au grăbit să denunţe practicile lanţului faţă de angajaţii săi.

(Harry şi Meghan) „Îşi pot permite să cumpere compania. Angajaţii voştri nu îşi pot permite locuinţe. Vă daţi seama care este problema cu acest tweet?’ a întrebat un utilizator.

„Sunteţi compania care reduce pauzele angajaţilor săi cu salariul minim … şi care oferă cafea gratuită membrilor familiei regale”, a comentat o umoristă din Quebec.

În acest context, alţi utilizatori au amintit că un restaurant al lanţului din Winnipeg, Canada, a preferat să-şi concedieze angajaţii în loc să le acorde acestora creşterea salarială de 10 cenţi (7 cenţi) pe oră pe care o solicitaseră.

„Tim Hortons îşi poate permite să ofere cafea gratuit membrilor familiei regale însă o creştere de 10 cenţi pentru angajaţi este prea mult?”, s-a întrebat un alt utilizator.

Sursa: News24.ro.

Citește și