Intoxicaţi cu fum în urma incendiului într-un apartament din municipiul Bistriţa

O femeie de 39 de ani şi copilul său, în vârstă de un an şi opt luni, care au suferit uşoare intoxicaţii cu fum în urma incendiului izbucnit, marţi dimineaţa, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Bistriţa, au rămas internaţi în spital.

De asemenea, altor două persoane în vârstă li s-a administrat oxigen, acestea fiind externate apoi, potrivit unui comunicat de presă transmis de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU).

„În urma incendiului produs în blocul de locuinţe de pe strada Alexandru Odobescu din municipiul Bistriţa, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa au fost aduşi în această dimineaţă o fetiţă de 1 an şi 8 luni, mama sa, în vârstă de 39 de ani, şi încă doi adulţi, o femeie de 72 de ani şi un bărbat de 83 de ani, prezentând uşoară intoxicaţie cu monoxid de carbon, conştienţi, cooperanţi. Toţi pacienţii au beneficiat de oxigenoterapie, iar, pentru supravegherea stării de sănătate, copilul a rămas internat împreună cu mama sa în Secţia Pediatrie. Ceilalţi doi adulţi au fost externaţi, întrucât nu au necesitat investigaţii medicale suplimentare”, se arată în comunicatul SJU Bistriţa.

Incendiul a izbucnit la un bloc de locuinţe situat în apropierea parcului municipal, într-un apartament în care locuia un bărbat în vârstă de aproximativ 90 de ani. El a fost găsit de către pompieri în stop cardio-respirator, i s-a aplicat protocolul de resuscitare, dar nu a mai putut fi salvat.

Locatarii blocului au fost evacuaţi, din cauza degajării de fum.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.

Sursa: News24.ro.

Citește și