Covasna: Conducerea raionului Cimişlia din Republica Moldova, în vizită în judeţ de Ziua Culturii Naţionale
Conducerea raionului Cimişlia din Republica Moldova a participat, miercuri, la o serie de manifestări organizate în judeţul Covasna cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, context în care au fost reluate demersurile pentru înfrăţirea raionului cu judeţul Covasna.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că bazele acestei înfrăţiri au fost puse la începutul anului trecut, dar între timp în Republica Moldova au avut loc alegeri locale, iar fosta conducere a raionului Cimişlia a fost schimbată.
„Nu întâmplător i-am invitat să vină azi, ci pentru că azi este Ziua Culturii Române şi cred că tot ştiţi că sunt 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, deci este o sărbătoare şi la dumneavoastră şi la noi în ţară”, a declarat Tamas Sandor.
Acesta a menţionat că cele două unităţi administrative ar putea colabora în diverse domenii, precum cel economic, protecţia copilului, sănătate şi protecţia mediului, arătând că judeţul Covasna are o structură preponderent agricolă, dar şi un valoros fond cinegetic, peste 15 fabrici de confecţii, o viaţă culturală şi sportivă bogată, dar şi experienţă pozitivă în gestionarea deşeurilor.
„Suntem campioni la nivel naţional nu numai la baschet feminin, ci şi la gestionarea deşeurilor suntem primii pe ţară. Suntem cei mai organizaţi şi cred că cel mai curat judeţ (…) Desigur, mai e avem probleme, trebuie să fim sinceri, dar pot să afirm că la nivel naţional suntem cei mai buni la gestionarea deşeurilor (…) Am făcut investiţii din fonduri europene şi vă putem împărtăşi din experienţa noastră bună în ce înseamnă gestionarea deşeurilor”, a declarat Tamas Sandor.
Preşedintele raionului Cimişlia, Mihai Olărescu, care a preluat funcţia după alegerile din toamna anului trecut, a precizat că raionul mai este înfrăţit cu judeţele Prahova, Dolj şi Vaslui, iar în ce priveşte colaborarea cu judeţul Covasna a accentuat, printre altele, importanţa schimburilor economice.
„Mulţumim că ne-aţi invitat în această zi importantă, Ziua Culturii Naţionale, care ne caracterizează şi pe noi în partea cealaltă a Prutului, care se serbează şi în Republica Moldova (…) Evident că şi din partea noastră există această dorinţă de înfrăţire (…) Am dori să punem accent pe relaţiile economice, pe schimbul de experienţă şi de bunuri, dacă va fi posibil, să identificăm producătorii dumneavoastră, producătorii noştri şi poate ne intersectăm (…) Noi suntem un raion mai mult agricol, cerealier şi vitivinicol. Producem vin de calitate superioară (…), care se exportă în toată lumea (…) Raionul Cimişlia este înfrăţit cu judeţele Prahova, Dolj şi Vaslui, iar cu judeţul Covasna, la fel, vrem să avem o înfrăţire de lungă durată”, a spus acesta.
Mihai Olărescu a mai menţionat că 58% dintre locuitorii raionului Cimişlia sunt de origine română, circa 30-35% sunt ruşi, iar restul de alte etnii.
Printre altele, a mai adăugat că autorităţile sunt preocupate de readucerea acasă a tinerilor plecaţi din ţară.
„Suntem un raion, aş spune, multinaţional, la fel ca şi dumneavoastră în judeţul Covasna, dar nu vrem să facem diferenţieri între etnii (…) Nu vorbim despre limbă sau careva divergenţe culturale, noi vorbim despre cum putem fi mai buni, cum putem găsi această colaborare, această împăcare, bună înţelegere, pentru că investiţiile vin acolo unde este linişte, unde e prietenie, vin acolo unde este această armonie şi armonia se poate găsi doar prin colaborare (…) Evident că trebuie să ne păstrăm tradiţiile, să conservăm tradiţiile minorităţilor, să nu uităm că un popor este demn, şi bogat, şi frumos în felul său prin ce se păstrează şi valorile pe care le putem conserva, păstra şi transmite copiilor noştri (…) Acum în Republica Moldova limba oficială este limba română, unii politicieni o numesc limba moldovenească, dar de fapt generaţia nouă o numeşte limba română (…) Dar suntem de părere că pentru copiii noştri este bine ca să cunoască şi limba română şi limba rusă şi ne străduim, întotdeauna, ca să învăţăm copiii noştri ambele limbi, să se împrietenească între ei (…) De fapt, la noi copiii învaţă pe lângă limba română şi limba rusă şi limba engleză (…) Încercăm să îi readucem pe tineri în ţară, mulţi sunt plecaţi, chiar din generaţia mea. Şi eu am fost plecat în Statele Unite, dar patriotismul m-a adus acasă”, a mai spus acesta.
Propunerea de înfrăţire a judeţului Covasna cu raionul Cişmilia a fost făcută anul trecut de către consilierii judeţeni Florentina Teacă, Sabin Calinic, Ion Deaconu, Olimpiu Floroian, Cătălin Morar şi Cosmin Boricean.
Sursa foto: gazetadesud.md
Sursa: News24.ro.