Raidurile regimului Bashar al-Assad la Idlib a ucis cel puţin 18 civili
Cel puţin 18 civili au fost ucişi miercuri în Siria în raiduri aeriene ale regimului Bashar al-Assad împotriva provinciei Idlib, potrivit unui nou bilanţ al organizaţiei neguvernamentale Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), în pofida unui armistiţiu convenit săptămâna trecută între Moscova şi Ankara pentru această regiune, potrivit AFP.
Într-un prim bilanţ, OSDO, cu sediul la Londra, care dispune de surse de informare pe întreg teritoriul Siriei, consemna nouă civili ucişi în urma loviturilor care au vizat oraşul Idlib (nord-vest) şi 20 de răniţi.
Ulterior, bilanţul morţilor s-a ridicat la 18 civili după degajarea dărâmăturilor de unde au fost scoase şi alte corpuri neînsufleţite, între care ale doi copii şi ale unui membru din serviciile de urgenţă, a indicat Rami Abdel Rahman, directorul OSDO.
Raidurile au lovit o piaţă şi o zonă unde sunt situate mai multe ateliere, între care garaje, potrivit sursei menţionate.
Moscova, aliată a regimului, a anunţat la 9 ianuarie un armistiţiu pentru Idlib, iar Turcia – care susţine anumite grupuri rebele – a confirmat această iniţiativă care trebuia să înceapă de duminică.
OSDO a informat miercuri cu privire la ”peste 100 de lovituri efectuate de avioane siriene şi ruseşti asupra provinciei Idlib”.
Un corespondent AFP descrie un tablou terifiant în urma raidurilor aeriene, cu trupuri carbonizate sau dezmembrate prinse în maşini. Serviciile de intervenţie depuneau miercuri după-amiază eforturi pentru a scoate victimele din ateliere.
Regimul de la Damasc se declară hotărât să preia controlul asupra regiunii Idlib, dominată de jihadiştii din Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta filială siriană a Al Qaida), şi unde activează de asemenea grupări rebele slăbite.
Oficiul Naţiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA) afirmă că, de la 1 decembrie 2019, aproximativ 350.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele în principal în provincia Idlib, fugind din calea ostilităţilor.
Sursa: News24.ro.