Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea

Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a declarat, luni, că Guvernul PNL încearcă să abată atenţia „de la lucrurile care încep să îi doară pe români” prin discuţiile despre alegeri anticipate.

„Vom încerca să arătăm românilor minciunile pe care PNL le propagă în spaţiul public. Cred că ne putem da cu toţii seama în această perioadă de ce în spaţiul public nu discutăm cu adevărat despre guvernare şi cădem cumva în plasa PNL care încearcă să abată atenţia de la lucrurile importante. Vorbim despre creşterile preconizate la salarii pentru profesori, vorbim despre amânarea creşterilor de pensii, (…) vorbim despre lipsa acută de finanţare astăzi în cadrul autorităţilor locale”, a spus Zetea, înainte de începerea şedinţei conducerii PSD.

El a precizat că, „abia” săptămâna trecută, au fost transmise sumele către Consiliile judeţene şi Primării de către administraţiile finanţelor judeţene şi se observă „nişte abuzuri groaznice”.

„La Consiliul Judeţean Maramureş avem finanţarea asigurată pentru asistenţa socială pentru două luni, salarii şi utilităţi asigurate pentru două luni, este un lucru extrem de grav, nu s-a mai întâmplat niciodată să avem finanţarea tăiată la nivelul judeţului cu 30% şi finanţarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean cu 50% . (…) Asta încearcă, de fapt, Guvernul PNL, în această perioadă, să dea afară oameni cu mâna primarilor, cu mâna Consiliilor judeţene? De aceea, cred că discutăm despre alegeri anticipate în această perioadă şi nu despre lucrurile care încep să îi doară pe români”, a susţinut Gabriel Zetea.

El a adăugat că este de…

Citeste continuarea aici

Citește și