Interzicerea folosirii rujului într-un campus
O universitate din regiunea Azad Jammu şi Kashmir administrată de Pakistan a stârnit un val de proteste în mediul online după ce a anunţat că le interzice studentelor să folosească ruj în campus, relatează luni agenţia DPA.
Administraţia Universităţii Azad Jammu şi Kashmir a refuzat să comenteze decizia luată, în timp ce activiştii pentru apărarea drepturilor omului, grupuri din societatea civilă şi utilizatori ai reţelelor de socializare au criticat măsura pe care o consideră opresivă.
”Această (decizie) reflectă o creştere a conservatorismului şi radicalizării în societate”, a declarat pentru DPA activista pentru drepturile omului Farzana Bari. ”Însă femeile pakistaneze forţează limitele, contrar tuturor aşteptărilor”, a adăugat ea.
Activista a menţionat că au mai fost luate anterior decizii similare, precum segregarea studentelor şi impunerea unui cod vestimentar pentru femei.
În septembrie, autorităţile din nord-vestul Pakistanului au retras un ordin care stipula că elevele trebuie să poarte hijab, în urma opoziţiei grupurilor din societatea civilă şi a unui val de critici pe reţelele de socializare. Guvernul provinciei conservatoare Khyber Pakhtunkhwa, din apropierea frontierei cu Afganistan – fostă fortăreaţă talibană – a argumentat că prin această decizie se dorea protejarea fetelor de hărţuirea sexuală.
Sursa: News24.ro.