Enrique Iglesias şi Anna Kournikova vor deveni părinţi pentru a treia oară

Enrique Iglesias şi Anna Kournikova vor fi părinţi pentru a treia oară, potrivit revistei Hola!, care a publicat imagini cu fosta jucătoare de tenis însărcinată plimbându-se alături de cântăreţul spaniol pe o plajă din Miami (SUA), relatează joi EFE.

Zvonurile care circulau de mai multe săptămâni au fost confirmate miercuri după apariţia imaginilor care îi înfăţişează pe Iglesias şi Kournikova la bordul iahtului lor. În imagini, realizate cu o cameră foto de la mare distanţă, Kournikova, îmbrăcată cu un hanorac foarte larg ce nu-i poate ascunde sarcină destul de avansată, apare alături de cântăreţul spaniol, care poartă un tricou gri şi o şapcă.

În decembrie 2017, cei doi au devenit părinţii gemenilor Lucy şi Nicholas. La momentul respectiv, sarcina a fost menţinută într-un secret total şi nu s-a aflat decât după naşterea bebeluşilor.

De data aceasta, paparazzi din Miami, unde locuiesc Iglesias, Kournikova şi cei doi copii ai lor, sunt în alertă din 7 decembrie, când artistul s-a deplasat la Madrid fără să fie însoţit de familia sa. Emisiunea de televiziune „Al rojo vivo” a postului Telemundo a relatat că Anna Kournikova a rămas în SUA, deoarece este însărcinată în trei luni.

Până la această dată, niciunul dintre ei nu a făcut comentarii legate de imaginile publicate de Hola!. Cea mai recentă imagine a lui Kournikova publicată pe reţelele de socializare a fost cea din octombrie 2019, în care sarcina nu era vizibilă, iar vedeta apare plimbând câinele familiei, Max.

Cântăreţul spaniol, care în ultimii ani a fost în turneu, nu are concerte programate pentru 2020, astfel încât va avea mult timp pentru a se dedica gemenilor şi partenerei sale însărcinate.

Sursa: News24.ro.

Citește și