Fonduri europene de un miliard de euro pentru turism

Țară noastră va beneficia de fonduri europene pentru turism în valoare de un miliard de euro în următorul exerciţiu financiar 2021 – 2027, la care se adaugă 750 de milioane de euro pentru zonele de minerit, care să poată fi transformate în destinaţii turistice, a declarat vineri secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Emil-Răzvan Pîrjol.

„Avem prevăzute pentru următorii 6-7 ani fonduri europene de un miliard de euro pentru turism. Şi am putea adăuga 750 de milioane pentru zonele de minerit, pentru a putea să le transformăm în destinaţii turistice. Nu cred că am mai avut vreodată această şansă şi s-ar putea să nu o mai avem. Îmi este teamă că nu vom fi capabili să absorbim”, a spus secretarul de stat, la Târgul de Turism, cu ocazia lansării campaniei România Balneară.

Emil-Răzvan Pîrjol a menţionat că „miliardul de euro va trebui gândit şi cheltuit cu cap”. „De ce nu, să ne gândim la staţiuni de orice tip ‘pilot’ care să poată fi replicate ulterior. Ideile vor trebui să vină tot din partea dumneavoastră. (..) Cred că este esenţial că, la un moment dat, să ne unim şi să avem acest ţel comun – dezvoltarea ospitalităţii din România, din care face parte sectorul balnear, stâlp, pilon esenţial”, a mai spus secretarul de stat.

Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) a lansat vineri campania România Balneară, cea mai mare campanie online şi offline de susţinere a balneologiei româneşti, care se va desfăşura în perioada 15 martie – 30 noiembrie 2020.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și