Orban: Guvernul susţine dezvoltarea cât mai mult a părţii de cercetare în universităţi
Guvernul va fi foarte aproape de lumea universitară şi va avea o orientare clară de a susţine dezvoltarea cât mai mult a părţii de cercetare în cadrul universităţilor, a declarat vineri premierul interimar, Ludovic Orban.
Premierul interimar a participat vineri la inaugurarea Spitalului Universitar Veterinar de Urgenţă din România „Prof. dr. Alin Bîrţoiu” din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară.
„Felicit pe cei care au pornit proiectul şi cei care s-au zbătut ca să obţină resursele financiare pentru a reuşi finanţarea acestor proiecte. Mărturisesc că am venit şi dintr-un interes personal, întrucât am trei câini, un golden retriever şi am adoptat doi maidanezi, un căţel şi o căţeluşă, sper să fie sănătoşi să nu aibă nevoie, dar am venit să văd totuşi cum arată acest spital pentru animale de companie (…) şi, de asemenea, centrul experimental care este centrul de cercetare care, după părerea mea, este foarte important. Şi, aici, dau un mesaj simplu, vom fi foarte aproape de lumea universitară şi ne dorim ca universităţile să se implice din ce în ce în ce mai serios în zona cercetării, pentru că ăsta e modelul european, modelul din lumile civilizate şi vom avea o orientare clară de a susţine dezvoltarea cât mai mult a părţii de cercetare în cadrul universităţilor”, a precizat Orban.
Sursa: News24.ro.