Brazilia îşi închide frontierele pentru europeni, australieni şi asiatici, nu şi pentru americani

Brazilia a anunţat joi închiderea, începând de luni, a frontierelor sale pentru europeni, australieni şi cetăţenii mai multor ţări asiatice, în încercarea de a stăvili pandemia de coronavirus, informează vineri AFP.

Aceste restricţii, valabile o lună, îi vizează pe pasagerii curselor aviatice din Spaţiul Economic European (UE, Regatul Unit, Islanda, Norvegia şi Elveţia), China, Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Malaezia, care nu au reşedinţă în Brazilia sau o justificare profesională sau familială de a intra pe teritoriul brazilian, precizează Ministerul Justiţiei, care a emis decretul.

Ministerul nu a explicat deocamdată de ce această restricţie nu vizează SUA, unde au fost înregistrate totuşi peste 10.000 de cazuri şi 153 de morţi.

Brazilienii şi cetăţenii străini care au reşedinţa în Brazilia pot în schimb să intre liber. De asemenea, persoanele care fac parte din organisme internaţionale ce efectuează o misiune în Brazilia sau persoanele ce vor fi autorizate în mod corespunzător de guvernul din Brazilia vor putea să intre pe teritoriul brazilian, potrivit textului.

Acest nou decret vine după ce joi dimineaţa Brazilia a interzis intrarea pe teritoriul său, pe cale terestră, a cetăţenilor din Argentina, Bolivia, Columbia, Guyana franceze, Guyana, Paraguay, Peru şi Surinam.

Uruguay, altă ţară vecină, va face obiectul unei decizii ulterioare.

Preşedintele Jair Bolsonaro a ordonat încă de marţi închiderea frontierei cu Venezuela.
Brazilia, care are o populaţie de 210 milioane de locuitori, a înregistrat 6 morţi şi 621 de cazuri de coronavirus.

Sursa: News24.ro.

Citește și