Măsuri dispuse de ITM la o croitorie cu peste 300 de angajaţi

Inspectorii de muncă au dispus mai multe măsuri pentru protejarea personalului în cazul unei croitorii din municipiul Motru, care are peste 300 de angajaţi, în contextul pericolului de infectare cu coronavirus, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, Neli Matei.

Potrivit sursei citate, un angajator din municipiul Motru, cu domeniu de activitate fabricarea de articole de îmbrăcăminte, a fost verificat, la sfârşitul săptămânii trecute, în timpul unei acţiuni a inspectorilor de muncă din cadrul Serviciului Securitate şi Sănătate în Muncă, întreprinsă în scopul monitorizării stadiului de implementare a măsurilor dispuse în vederea reducerii riscului de contaminare cu coronavirus.

În timpul controlului, 145 de persoane se aflau la lucru, majoritatea prestând activitate în secţia de croitorie a unităţii.

Având în vedere că fabrica are, în total, peste 300 de angajaţi, inspectorii de muncă au dispus luarea de măsuri suplimentare pentru protejarea personalului: suplimentarea cantităţii de dezinfectant în secţia de croitorie, revizuirea evaluării riscurilor, în contextul pericolului de infectare cu coronavirus; întocmirea unui plan de prevenire şi protecţie cu măsuri clare şi precise în acelaşi scop; prelucrarea, de către angajator, a riscurilor existente şi a planului de prevenire şi protecţie.

Măsurile trasate de inspectorii de muncă sunt obligatorii şi vor trebui duse la îndeplinire, treptat, având termen final data de 3 aprilie.

„Fac apel la angajatorii din judeţul Gorj să urmărească în permanenţă asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor. Să continue să pună la dispoziţia angajaţilor echipamentul individual de protecţie, acolo unde este necesar; să verifice purtarea acestuia de către subordonaţi şi, în orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la infectare cu coronavirus, să pună în aplicare planul de măsuri de urgenţă, elaborat în baza recomandărilor medicului de medicina muncii cu care colaborează”, a declarat inspectorul şef al ITM Gorj, George Octavian Romanescu, citat în comunicatul de presă.

Sursa: News24.ro.

Citește și