O echipă de cercetători, din SUA, a dezvoltat un potenţial vaccin contra coronavirusului, administrat printr-un plasture

 Un potenţial vaccin contra coronavirusului, ar putea fi, un plasture cât vârful degetului, conform unei echipe de cercetători din Statele Unite ale cărei concluzii au fost publicate într-un jurnal ştiinţific publicat de The Lancet, citat de Press Association.

potenţialul vaccin a produs anticorpi specifici COVID-19, in testele efectuate pe şoareci de laborator,  în cantităţi considerate suficiente pentru neutralizarea virusului, a indicat grupul de oameni de ştiinţă.

Considerat primul de acest fel si revizuit de alţi oameni de ştiinţă,potenţialul vaccin este descris într-un studiu apărut în jurnalul EBioMedicine, publicat de The Lancet.

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Pittsburgh, susţin că au reuşit să acţioneze atât de rapid deoarece au avut la dispoziţie o bază de plecare, la care au lucrat în timpul unor epidemii anterioare de coronavirus.

Andrea Gambotto,unul dintre coautorii studiului,   profesor asociat la Universitatea din Pittsburgh, a declarat:

„Aveam experienţă anterioară cu SARS-CoV din 2003 şi MERS-CoV din 2014. Aceste două virusuri, strâns asociate de SARS-CoV-2, ne învaţă că o anumită proteină, numită proteina ‘spike’, este importantă pentru inducerea imunităţii contra virusului. Ştiam exact unde să luptăm cu acest nou virus. De aceea este importantă finanţarea cercetării în domeniul vaccinurilor. Nu se ştie niciodată de unde va veni următoarea pandemie”.

Astfel, echipa de cercetători susţine că acest candidat la vaccin urmează o abordare mai bine stabilită în comparaţie cu candidatul la vaccin pe baza ARN mesager (mARN), care a intrat în stadiul de studiu clinic în Seattle.

Acest candidat la vaccin, numit de echipa de cercetători PittCoVacc – prescurtarea de la „Pittsburgh Coronavirus Vaccin” – foloseşte fragmente de proteine virale obţinute în laborator pentru a construi imunitatea, în mod similar modului în care funcţionează vaccinurile antigripale actuale.

Cercetătorii au utilizat o abordare nouă pentru administrarea medicamentului, prin plasture cu microace, pentru a-i creşte eficacitatea.

Plasturele de dimensiunea vârfului degetului conţine 400 de ace minuscule, ce livrează proteinele „spike” în piele, unde reacţia imunitară este mai puternică.

După aplicarea acestui plasture, acele, realizate din zahăr, şi fragmentele de proteine, se dizolvă în piele.

„L-am dezvoltat pe baza metodei iniţiale utilizată pentru administrarea în piele a vaccinului împotriva variolei, dar ca o versiune de înaltă tehnologie, mai eficientă şi mai reproductibilă de la pacient la pacient”, a explicat Louis Falo, profesor în cadrul aceleiaşi universităţi americane, coautor al studiului, care a precizat că metoda nu este dureroasă.

Odată fabricat, cercetătorii susţin că sistemul pe care l-au conceput poate fi produs în masă iar vaccinul poate fi ţinut la temperatura camerei până când este nevoie de el, eliminând necesitatea refrigerării în timpul transportului sau al depozitării.

In testele pe şoareci PittCoVacc s-a generat o producţie a anticorpilor împotriva SARS-CoV-2 în două săptămâni de la aplicarea plasturelui cu microace, potrivit studiului.

Autorii se află în prezent în proces de aplicare pentru aprobarea din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) în vederea începerii unui studiu clinic de faza I pe oameni, în următoarele câteva luni, notează Press Association.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și