O consultare cu privire la standardul UE privind obligaţiunile verzi

O consultare specifică privind instituirea unui standard al UE privind obligaţiunile verzi (EU-GBS), a fost lansata de Comisia Europeană, vineri si va fi deschisă până vineri, 2 octombrie 2020, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Astfel,  obligaţiunile verzi au devenit din ce în ce mai populare, deoarece investitorii caută modalităţi de a contribui la finanţarea tranziţiei către o economie durabilă din punct de vedere ecologic. Ca atare, ele vor avea un rol esenţial în realizarea obiectivelor Pactului verde european (Green Deal).

În plus, având în vedere că moneda euro este deja principala monedă utilizată pentru emiterea de obligaţiuni verzi la nivel mondial, un standard oficial al UE privind obligaţiunile verzi ar putea, de asemenea, să definitiveze rolul internaţional al monedei euro şi să contribuie la consolidarea rolului UE ca centru mondial pentru finanţarea verde.

„Obligaţiunile verzi vor contribui la o implicare mai largă a sectorului privat, de care avem nevoie pentru a impulsiona o redresare economică durabilă, în conformitate cu Pactul verde european. Scopul acestei consultări este să identificăm ceea ce UE şi statele sale membre pot face pentru a sprijini şi a stimula apariţia unei pieţe de obligaţiuni verzi extinse şi de înaltă calitate”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Actual, nu există un standard uniform în UE. Grupul de experţi tehnici pentru finanţele durabile al Comisiei (TEG) a fost însărcinat cu pregătirea unui raport referitor la un standard al UE privind obligaţiunile verzi. TEG a publicat primul său raport în luna iunie 2019, care cuprinde 10 recomandări pentru stabilirea unui astfel de standard, care ar urma să se bazeze pe „taxonomia” UE – un sistem de clasificare pentru investiţii durabile folosit la nivelul UE. TEG a furnizat orientări suplimentare în martie 2020, propunând şi un standard actualizat.

Consultarea lansată vineri porneşte de la activitatea TEG şi se concentrează pe valoarea adăugată a unui standard oficial al UE privind obligaţiunile verzi. Decizia în acest sens se va lua în contextul Strategiei reînnoite privind finanţarea durabilă, care face obiectul unei consultări în desfăşurare până pe 15 iulie. Se preconizează că această strategie va fi propusă în ultimul trimestru al acestui an.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și