In primele 5 zile, s-au epuizat fondurile disponibile pentru infrastructura secundara de irigaţii

Din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, fondurile europene pentru finanţarea infrastructurii secundare de irigaţii, disponibile prin intermediul submăsurii 4.3, s-au epuizat în primele cinci zile, a anunţat, marţi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

„În intervalul 1 – 6 iulie 2020, AFIR a primit online 95 de solicitări de finanţare în valoare totală de 92,77 milioane de euro. Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune de depunere a cererilor de finanţare este de 43.700.259 euro, iar plafonul de depunere a fost de 65,55 milioane de euro, respectiv 150% din alocarea menţionată mai sus”, se menţionează în comunicat.

Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) şi Federaţiile Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (FOUAI) pot obţine, în cadrul acestei submăsuri, fonduri 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 1 milion de euro. Achiziţia de echipamente de irigat este limitată la un procentaj de cel mult 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului, precizează AFIR.

„A fost mai simplu să depunem şi datorită modificării din ghid privind faptul că solicitantul nu mai este obligat să depună cazierul judiciar şi certificatul de atestare fiscală, aceste documente fiind obţinute de AFIR prin consultarea bazei de date a celor două instituţii emitente, în baza protocoalelor semnate şi cu acordul beneficiarului. Ne-a scutit de un efort în plus. Procesul de depunere a decurs fără probleme”, a menţionat preşedintele OUAI Griviţa, Daniel Stroe.

Incă din 2015, de la demararea Programului şi până în prezent, AFIR a primit solicitări de finanţare pentru infrastructura de irigaţii în valoare totală de peste 580 de milioane de euro, din care 6,8 milioane de euro au fost pentru zona ITI – Delta Dunării.

Astfel, valoarea contractelor de finanţare încheiate se ridică la 393,3 milioane de euro, din care 6,8 sunt finanţări din arealul ITI – Delta Dunării.

„Împreună cu noi a depus proiect şi un alt OUAI, care se află situat la un aşa zis cap de linie. Între noi sunt aproximativ 600 ha de irigat. Sperăm ca, odată reabilitată staţia, să putem iriga. Este mare nevoie de infrastructură de irigaţii şi faptul că avem posibilitatea să reabilităm sistemul prin fonduri europene ne ajută foarte mult”, a declarat Emil Popescu, preşedinte OUAI Mărculeşti SPP A.

Beneficiarilor submăsurii 4.3 – componenta infrastructură de irigaţii , AFIR a plătit fonduri în valoare de 157,6 milioane de euro, până în prezent. Din această sumă, 4,3 milioane de euro reprezintă plăţi aferente proiectelor din zona ITI – Delta Dunării.

Reprezentanţii AFIR precizează că, pentru întreaga perioadă de programare financiară 2014 – 2020, alocarea aferentă investiţiilor în infrastructura secundară de irigaţii a fost de aproximativ 441 de milioane de euro.

Asadar, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat, înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse având un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective.

„Excepţie fac primele cinci zile calendaristice din fiecare etapă de depunere stabilită, când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiţionată de atingerea plafonului din nivelul alocării sesiunii”, se mai spune în comunicat.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și