ASF: Contagiunea între piețele de capital, în creștere în octombrie

Fenomenul, în strânsă corelație cu noile măsuri de restricție la nivel global dar și cu numărul crescut de cazuri Covid_19.

Finalul lunii octombrie aduce scăderi pe marile piețe bursiere la nivel global, pe fondul îngrijorărilor privind al doilea val al pandemiei COVID-19, cea mai semnificativă scădere fiind înregistrată de bursele din America și Europa.

În prezent, volatilitățile indicilor Bursei de Valori București s-au redus, iar regimul rămâne deocamdată unul mediu spre scăzut.

Citește și: Costul pentru un plin de carburant a crescut, față de finalul anului trecut, cu câteva zeci de lei, se plâng șoferii. – Groaznic. Asta e! N-avem ce să facem. – Cât ați plătit acum pe plin în plus? – În jur de 40 de lei, chiar azi-dimineață. – Există niște băieți deștepți, care iau de la producătorul direct și vând în stație. Ca și în energie. – S-a scumpit tot, nu numai motorina. Și întreținerea, și tot, toate utilitățile. Litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei Prețul mediu al benzinei: 6.12 lei, iar cel al motorinei: 6.07 lei. La sfârșitul anului trecut, benzina costa puțin peste 6 lei litrul. Pe 17 ianuarie, litrul de benzină se vindea chiar și cu 6.50 lei, iar cel de motorină, cu 6.52 lei. Creșterea actuală a prețurilor la carburanți are mai multe motive, spun specialiștii. Primul este majorarea anuală cu 7 bani pe litru a accizei. Celelalte țin de fluctuația nivelului barilului de petrol de pe piețele internaționale și de actualele scumpiri în lanț. Adrian Negrescu, analist financiar: „Creșterea prețurilor este influențată, pe de o parte, de scăderea cererii ca urmare a restricțiilor impuse de noul val pandemic, iar pe de alta de scumpirea petrolului, a energiei electrice, necesare în procesul de rafinare. La acestea se adaugă costurile operaționale ale benzinăriilor, în creștere semnificativă față de anul trecut.” În doar două săptămâni, un plin de benzină sau de motorină s-a scumpit cu 25, chiar 30 de lei. În momentul de față, un litru de benzină sau de motorină se vinde cu prețuri curpinse între 6 lei 35 și 6 lei și 50 de bani. Analiștii economici preconizează că, în doar câteva luni, litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei. Cei care vor să cumpere benzină mai ieftină sunt sfătuiți să meargă la benzinăriile de la marginea orașului sau de pe drumurile naționale, unde litrul de carburant este mai ieftin cu 10, chiar 15 bani.

Relația dintre evoluția indicelui BET și numărul de noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, din SUA și Italia, este una indirectă, astfel, creșterea numărului de îmbolnăviri din cele două țări a determinat o scădere a indicelui local, iar revenirea acestuia s-a produs, pe măsură ce s-a înregistrat o scădere a numărului de noi cazuri.

Indicii locali au avut evoluții negative pe termen foarte scurt (o săptămână – 16 octombrie vs. 23 octombrie), cu excepția indicelui BET-BK (0,24%). Cea mai semnificativă scădere a fost înregistrată de indicele BET-TR (-0,92%).

Analiza contagiunii indică faptul că piața de capital din România este sensibilă la factorii de risc care influențează piețele de capital învecinate (Polonia, Austria și Ungaria). Contagiunea (IMF) este definită ca impactul modificărilor în prețul activelor dintr-o regiune (bursă) asupra prețurilor din altă regiune (bursă).

Ca urmare a așteptărilor economice legate de efectele pandemiei cauzate de răspândirea COVID-19, contagiunea a crescut rapid în luna februarie și începutul lunii martie și a atins cea mai mare valoare din 2011. În luna mai contagiunea dintre piețele europene de capital s-a menținut la un nivel critic, apropiat de cel din criza globală din 2008. În perioada iunie-august, contagiunea a continuat să scadă, concomitent cu relaxarea condițiilor de izolare sociale luate de toate economiile europene. În lipsa altor șocuri economice, contagiunea s-a redus și în luna septembrie, dar a început ușor să crească în luna octombrie.

Mai multe detalii despre riscurile și tendințele săptămânii pe piețele financiare găsiți în ediția nr. 43/ 29.10.2020 – Raportul Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale, ce poate fi accesat AICI .

Citeste continuarea ASF: Contagiunea între piețele de capital, în creștere în octombrie