Mirela Călugăreanu: Pandemia a fost de fapt un catalizator care a accelerat procesul de digitalizare
La conferința anuală de fiscalitate organizată de EY România, președintele instituției ANAF, Mirela Călugăreanu, a declarat că pandemia a fost un catalizator care a accelerat procesul de digitalizare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dar acesta a fost pregătit chiar înainte de declanșarea pandemiei.
„Pandemia a fost de fapt un catalizator, a accelerat procesul de digitalizare, însă aşa cum prea bine cunoaşteţi noi am pregătit acest proces încă dinainte de declanşarea pandemiei. Am reuşit undeva la finalul anului 2019 să ne conturăm o strategie privind informatizarea şi digitalizarea. Şi, de asemenea, vreau să ştiţi că ne-am învăţat bine lecţiile din trecut, cu plusurile şi minusurile lor, căpătând o experienţă, spun eu, consistentă în această direcţie, în acest sens. De altfel, ca urmare a procesului de reorganizare, am reuşit să creăm o nouă structură, un nou departament – Unitatea de Management a Informaţiei -, structură care este dedicată susţinerii şi accelerării procesului de informatizare a agenţiei pe care ne preocupăm să o consolidăm şi care sperăm ca în cel mai scurt timp, respectiv în primul trimestru al acestui an, să fie populată atât cu specialişti din cadrul direcţiilor de business, dar nu în ultimul rând şi cu specialişti din zona IT”, a afirmat Mirela Călugăreanu.
Ea a mai precizat și faptul că este nevoie de o intersectare între zona de business și partea de IT.
În ceea ce privește procesul de informatizare, șeful ANAF a susținut că instituția a finalizat anul trecut patru proiecte importante: interconectarea Phoenix cu Sistemul de administrare a creanțelor fiscale, a operaționalizat sistemul e-Popriri, a implementat programarea online a contribuabililor, cât și identificarea vizuală de la distanță pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual și a simplificat fișa de plătitor.
Pentru acest an, ANAF are șapte proiecte importante în derulare, printre care SAF-T și sistemul Trafic control, sistemul informatic de monitorizare a tranzacțiilor intracomunitare de bunuri, ambele proiecte prezentate fiind realizate prin fonduri europene. Tot în acest an, ANAF intenționează să demareze alte 11 proiecte.
EY România a organizat online, miercuri şi joi, cea de a 15-a ediţie a Conferinţei Anuale de Fiscalitate. Specialiştii EY prezintă perspectivele fiscale ale anului 2021, ce urmează la nivel local şi internaţional, după un an marcat de o mobilizarea fără precedent a tuturor statelor lumii în direcţia sprijinirii mediului de afaceri, în atragerea de noi investiţii şi în crearea de locuri de muncă.
Citeste continuarea Mirela Călugăreanu: Pandemia a fost de fapt un catalizator care a accelerat procesul de digitalizare