Alege un software de pontaj și recrutare pentru a spori eficiența departamentului HR

Contextul digitalizării acute din ultimul an a determinat schimbări majore pe toate planurile. Dacă unele companii aveau în vederea implementarea unui software pontaj și un software de recrutare într-un viitor nu foarte apropiat, pandemia a urgentat conștientizarea acestei nevoi, nu doar prin nevoia de a lucra de la distanță, cât și re-inventarea programului de lucru al angajaților. Așa au luat naștere noi nevoi și care au accelerat deciziile în vederea digitalizării tot mai ample.

De ce să alegi un software pontaj ?

Pontajul este o sarcină foarte amplă, iar pentru companiile cu mulți angajați, cu program de lucru variat este de multe ori o adevărată bătaie de cap. Gestionarea electronică cu ajutorul unui software de pontaj oferă următoarele avantaje:

• Elimini erorile de pontare, iar calculele salariale se vor efectua corect. Colectarea datelor de prezență se face în timp real, iar gestionarea lor devine mai ușoară.

• Monitorizezi îndeaproape programul de lucru și concediile pentru că îți oferă o imagine de ansamblu foarte clară, astfel încât îți va fi mai ușor să completezi turele de lucru pentru a asigura fluxul de activitate necesar.

• Planifici timpul de lucru și creezi rapoarte. Un software pontaj performant permite generarea de rapoarte simple sau complexe. Astfel te ajută să poți face planificări mai eficiente.

De ce să alegi un software de recrutare ?

• Colectezi CV-urile și scrisorile de intenție automat, în format electronic. Un software de recrutare performant se poate integra cu platformele mari de recrutare online, astfel încât documentele fiecărui aplicant se vor colecta automat în soft.

• Filtrezi informațiile conform cerințelor postului, astfel încât ajungi mai rapid să selectezi candidații potriviți.

• Asiguri un proces de recrutare fluid, care îi va impacta pozitiv și pe candidați. Acest lucra va contribui la crearea unei imagini bune asupra viitorilor angajați.

Ce soluții software de pontaj și recrutare poți folosi?

Piața soluțiilor software pentru pontaj și recrutare este destul de dezvoltată. Una dintre cele mai longevive companii este UCMS by AROBS, care a acumulat 24 de ani de experiență. Cu True HR poți simplifica toate procedurile de administrare a personalului din departamentul de resurse umane. Softul conține 19 module care pot fi personalizate pe fiecare tip de afacere în parte, indiferent de industria în care activează: banking, Big4, BPO, retail, medical, farmaceutic și multe altele. Află mai multe detalii despre soluție direct de la furnizor fie prin mail la adresa office@ucms.ro sau prin telefon, la numărul 0720534424.

Citeste continuarea Alege un software de pontaj și recrutare pentru a spori eficiența departamentului HR

Citește și