Culori/combinații cromatice potrivite pentru bucătărie

Alegerea culorii perfecte pentru bucătărie poate reprezenta o provocare în timpul procesului de amenajare sau renovare a casei. Datorită timpului îndelungat pe care îl petreci în această cameră, care se transformă, de multe ori, în spaţiu de socializare cu familia şi cei dragi, îţi doreşti ca nuanțele care te înconjoară să fie îmbinate armonios. Iată câteva culori/combinații de culori numai bune de utilizat dacă vrei să obții modele interesante de amenajare a bucătăriei.

Albastru marin

Nuanţele deschise sunt alegerea câştigătoare, atunci când îţi doreşti o bucătărie luminoasă. Albastrul mării pe fronturile mobilierului sau pereți va ajuta lumina naturală să pătrundă şi mai mult şi să deschidă perspectiva asupra camerei. Aspectul clar şi curat nu are limite cu privire la întrebuinţare, potrivindu-se la fel de bine pentru pereţi, tavan, electrocasnice sau dulapuri. Culorile neutre îl pun şi mai bine în valoare, combinaţia ideală fiind cu un blat din marmură sau lemn natural.

Verde lime

Limetele au pătruns în bucătărie mai întâi ca aliment natural, sănătos şi bogat în vitamine, însă, în scurt timp au migrat către zona de decoraţiuni. Dacă îţi doreşti o pată de culoare în bucătărie care să nu fie nici prea stridentă, nici ignorată, verdele lime merită luat în calcul. Producătorii de mobilier de profil au inclus această nuanţă în paletarul de culori, la fel şi cei de materiale de construcţii şi accesorii pentru amenajări interioare. Dacă nu vrei să ai un aspect prea îndrăzneţ, limitează-te la un singur perete de efect cu vopsea, plăci de faianţă sau mobilier în această culoare vie. Se potriveşte perfect cu albul de pe pereţi sau accentele lemnului natural.

Combinaţii de alb

Clasicul alb devine culoare abia atunci când ştii să îl combini în variate nuanţe. Dacă acelaşi ton neutru poate părea banal, diversitatea tonurilor de la strălucitor spre gri, crem sau roz spălat devine o simfonie în bucătăria ta. Ideea este atemporală şi a mulţumit milioane de proprietari încă de când spaţiul de gătit a pătruns în interiorul casei. Toate aceste combinaţii de alb pun în valoare un element central care poate fi textil, ceramic sau de mobilier.

Portocaliu

În bucătărie, portocaliul arată bine nu doar în fructieră, ci şi pe podea, pereţi sau dulapuri. Unul sau mai multe electrocasnice în această nuanţă reprezintă o declaraţie cu privire la energia de care doreşti să ai parte dimineaţa la cafea, seara la cină sau la o gustare cu toți cei dragi. Deoarece este o culoare foarte puternică, e bine să nu exagerezi cu utilizarea ei. E preferabil să o foloseşti pentru a scoate în evidenţă o singură zonă, un perete sau un accesoriu.

Roşu

Roşul este culoarea care va găsi întotdeauna adepţi. Simbol al vieţii şi asociată cu romantismul, această nuanţă se potriveşte foarte bine în camera de gătit, mâncat şi petrecere a timpului de calitate. Paletarul acestei culori cuprinde o mulţime de tonuri mai închise sau mai deschise, fiecare cu proprietăţile şi simbolismul ei. Le poţi chiar combina pentru a obţine efectul dorit. Din magazinele cu mobilier de bucătărie nu lipsește aproape niciodată un model pe roşu, în timp ce gresia şi faianţa astfel colorate reprezintă deja o tradiţie. Partea bună este că le poţi introduce în bucătărie în variantă textilă, pe pardoseală sau la fereastră. Cireşul este doar o idee de lemn natural roşiatic, potrivit cu diverse combinaţii de piatră ca blat, gresie sau faianţă. Electrocasnicele roşii sunt o plăcere de privit, fie că vorbim de un simplu espressor sau voluminosul frigider.

O combinaţie corectă de culori îţi poate transforma bucătăria dintr-un spaţiu banal într-o cameră primitoare şi plină de energie. Asigură-te că ai parte de suficientă lumină naturală şi alege pe ce doreşti să pui accentul: ziduri, mobilier sau accesorii.

Citeste continuarea Culori/combinații cromatice potrivite pentru bucătărie

Citește și