Purtarea rochiilor iarna – iată cum să-ți creezi ținute sexy și călduroase indiferent de anotimp

Poate că iarna ți se pare orice – friguroasă, interminabilă și rece, numai anotimpul ținutelor sexy nu. Căciuli, fulare, bocanci și haine groase – iată acum arsenalul oricui, în special al friguroaselor. 

Cu toate acestea, nu trebuie să fie neapărat așa. Nu te gândi să aștepți zile mai însorite pentru a-ți crea ținute de zi cu zi atât călduroase, cât și sexy. Poți purta rochii chiar și în anotimpul friguros, mai ales că tendințele curente în modă sunt de a le purta în orice combinații, chiar și cu bocanci sau pantofi sport, pentru comoditate.

Îți prezentăm mai jos câteva idei prin care poți crea ținute comode, călduroase și sexy în orice anotimp, chiar și pe timp de iarnă.

  • Rochie midi cu pantaloni French Style.

Poartă o rochie tip cardigan, sport, dreaptă sau evazată în partea de jos, cu un pantalon de lungime medie. E preferabil ca acesta să fie deasupra gleznei, tip pană sau pantalon pescăresc, pentru a nu da volum prea mare ținutei. 

Pentru rochie poți alege orice fel de imprimeu, dar e de preferat unul uni, negru, bej sau chiar într-o culoare puternică: verde, cărămiziu, galben. De efect în această combinație va fi și o rochie cu imprimeu geometric, cu tăietura în bie. Aceasta va crea un efect optic interesant, dacă o asortezi unei ținute cu pantalon îngust și botine scurte, joase sau cu tocul mic. 

  • O rochie girlish, deasupra genunchiului.

O pereche de cizme înalte sau chiar de șosete lungi, deasupra genunchilor, sunt accesoriile de care ai nevoie pentru a alcătui o ținută tinerească, jucăușă și în același timp sexy. 

Alege pentru asta o rochie scurtă, deasupra genunchilor, și vei pune astfel în evidență nu doar întregul outfit, ci și încălțămintea împreună cu ciorapii cu un design interesant. Atenție însă, pentru această combinație e de preferat să optezi pentru un dres mai gros, de peste 50 DEN și într-o singură culoare, în locul unui ciorap subțire cu imprimeu bizar. Va arăta mai stilat și cu siguranță va fi mai călduros și pentru tine.

  • Rochie evazată, din mai multe straturi.

Indiferent dacă optezi pentru rochie lungă, peste gleznă, sau una mini, deasupra genunchiului, poți crea o ținută cu care să atragi toate privirile: o rochie puternic evazată în partea de jos. Aspectul oversize e dat de suprapunerea de mai multe straturi de volane (unul, două sau chiar trei) în partea inferioară, însă pentru ca genul acesta de rochie să aibă ținută e obligatoriu însă ca rochia să fie din bumbac sau alt material cu ținută. 

O poți purta în combinație cu sneakerși, ghete sau botine, pentru că ținuta va rămâne una sexy, iar comoditatea, confortul și aspectul chic pe care le obții merită investiția făcută. În plus, în cazul în care ești mai friguroasă poți alege orice combinație pentru o astfel de rochie: cu un hanorac sport sau un pulovăr tip cardigan. E important, însă, să combini cu un pardesiu de lungime cel puțin egală cu a  rochiei.

  • Rochie tăiată asimetric, cu volane oblice.

Un outfit cu precădere sexy și confortabil e creat de o rochie lungă, tăiată în A în partea inferioară, astfel încât să lase la vedere genunchii și încălțămintea. De multe ori vei regăsi aceste rochii în varianta în care partea din față e compusă din suprapunerea de material, iar acestea sunt completate de volane pentru a amplifica senzația de volum și pentru un aer sporit de feminitate. Chiar și o pereche de pantofi sport sau de ghete vor păstra aerul sexy, feminin, dar poate cea mai reușită combinație o obții cu ajutorul unei perechi de ciocate și a unei pălării stil cowboy.

Evită însă încălțămintea cu tocuri exagerate, oricât îți dorești să fii de sexy în timpul iernii. Optează în schimb pentru cizme sau botine, cu sau fără toc, pentru că în combinație cu rochia potrivită vor crea confortul dar și aspectul sexy pe care ți-l dorești pe timpul iernii!

Citeste continuarea aici: Purtarea rochiilor iarna – iată cum să-ți creezi ținute sexy și călduroase indiferent de anotimp

Citește și