Poți fi acuzat de încălcarea dreptului la proprietatea intelectuală? Află în ce condiții te poți asigura

Cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată cum îți proteja proprietatea intelectuală și ce se poate întâmpla dacă încalci dreptul de proprietate intelectuală al altcuiva. Pentru a evita procesele din instanță, dar și plata despăgubirilor, este important să înțelegi exact ce înseamnă proprietatea intelectuală, ce reprezintă încălcarea ei și cum poate fi acest protejat acest drept prin lege.

Ce reprezintă încălcarea proprietății intelectuale?

În primul rând, proprietatea intelectuală desemnează ansamblul drepturilor exclusive acordate asupra creațiilor intelectuale. Iar aceasta se împarte în două ramuri: proprietatea industrială, care cuprinde invențiile, mărcile, desenele și modelele industriale, pe de-o parte, și drepturile de autor, care vizează operele literare și artistice. 

Putem vorbi despre încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, atunci când acestea sunt utilizate fără permisiune de către un concurent, de către un angajat sau fost angajat, de către un antreprenor sau un consultant sau partener de afaceri.

Când îți poți exercita drepturile de proprietate intelectuală?

Dacă cineva se poate folosi de marca ta comercială, de brevetul tău sau de orice alte drepturi de proprietate intelectuală, fără să compenseze în vreun fel această utilizare, drepturile de proprietate intelectuală nu își mențin valoarea. Așa că într-o astfel de situație este necesară impunerea drepturilor de proprietate intelectuală, pentru a proteja valoarea proprietății intelectuale.

Drepturile de proprietate intelectuală au o valoare reală, doar atunci când utilizarea proprietății intelectuale nu este gratuită. În cazul în care drepturile de proprietate intelectuală ți-au fost încălcate, te poți adresa instanțelor de judecată, pentru a solicita despăgubiri din partea persoanei care a încălcat drepturile intelectuale, sau poți cere încetarea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

Cum îți poți proteja proprietatea intelectuală

Dreptul de proprietate intelectuală poate proteja doar dezvoltarea unei idei și a modului de exprimare a acesteia. Însă, anumite aspecte ale dreptului de proprietate intelectuală, cum ar fi brevetele, drepturile de autor, sau secretele comerciale, îți pot oferi protecție. Protejându-ți proprietatea intelectuală, vei evita riscul ca numele produselor sau brandurilor tale, sau designul acestora să fie reprodus, copiat sau folosit de alte persoane.

Astfel, drepturile de autor, brevetele, desenele industriale, mărcile comerciale îți pot acorda protecție în mod automat, dacă sunt înregistrate. Iar pentru înregistrarea lor este necesară depunerea unei cereri speciale la oficiile de proprietate intelectuală.

De asemenea, este indicat ca în fiecare caz, să iei legătura cu un specialist pentru a te asigura că cererea pe care o vei depune este corect completată și protejează proprietatea intelectuală, în cel mai bun mod posibil.

Toate întreprinderile au o proprietate intelectuală importantă, însă majoritatea nu o identifică și nici nu o protejează. În schimb, antreprenorii află cât de valoroasă este proprietatea intelectuală,  abia după ce un concurent profită de ideile lor.

Ce se întâmplă dacă încalci dreptul de proprietate intelectuală

Dacă ai utilizat fără autorizație un produs sau o invenție care nu îți aparține, iar aceasta este protejată prin brevet, poți fi acuzat de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.  Același lucru este valabil și în cazul în care ți-ai însușit anumite opere literare sau plastice, în timp ce acestea erau protejate prin drepturi de autor.

De asemenea, poți fi acuzat de încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, în cazul în care dezvălui sau te folosești fără autorizație de anumite informații, date, produse, sau invenții ale unei companii, pentru care ai lucrat, sau pentru care încă lucrezi. Dacă aceste lucruri sunt protejate prin secret comercial, poți risca să fii acuzat de încălcarea dreptului proprietate intelectuală, și poți fii chemat în fața instanței, unde riști să plătești o compensație financiară.

Pentru a evita astfel de situații,  poți cere o ofertă de asigurare de răspundere profesională prin Otto Broker. De exemplu, în cazul unui atac cibernetic, o astfel de asigurare te acoperă pentru daunele pe care le-ai putea cauza clienților tăi. De asemenea, o asigurare de acest tip te acoperă pentru orice încălcare a unui act, a unei declarații greșite, sau pentru încălcarea obligației de confidențialitate sau omisiune din neglijență, comise în cadrul îndeplinirii sau neîndeplinirii serviciilor profesionale.

Așadar, pentru a evita riscul încălcării dreptului de proprietate intelectuală, ar fi indicat să optezi pentru o asigurare de răspundere profesională. Iar pentru a-ți proteja proprietatea intelectuală, îți recomandăm să apelezi la înregistrarea drepturilor de autor, a brevetelor sau a secretelor comerciale.

Citește și