Răsfăț oriental: 7 cele mai frumoase stațiuni din Turcia
Faimoasă pentru stațiunile sale selecte, mâncarea delicioasă, serviciile de calitate și prețuri accesibile, Turcia este destinația perfectă pentru o vacanță ca-n povești. Situată la intersecția Europei cu Asia, această minunată țară le are pe toate, de la plaje întinse cu nisip fin și ape turcoaz, până la orașe încărcate de istorie și peisaje spectaculoase, care îți taie respirația. Dacă încă nu ai ajuns pe litoralul turcesc, iată care sunt unele dintre cele mai frumoase stațiuni unde merită să-ți faci o rezervare:
Antalya, bijuteria Mării Mediterane
Atunci când vrei să vizitezi Turcia, este recomandat să începi cu Antalya, cea mai mare stațiune maritimă din lume și probabil cea mai cunoscută destinație turistică a țării. Se află pe malul Mării Mediterane și integrează foarte bine cultura locală, oferindu-le turiștilor atât tradiție și istorie cât și futurism sau activități distractive. O vacanță în Antalya este o experiență necesară pentru orice persoană care intenționează să descopere plajele scăldate în natură ale acestei regiuni ori cascadele impunătoare care curg peste stânci împodobite de o vegetație abundentă. În funcție de preferințele tale, te poți caza în Antalya la un hotel aproape de plaja, așa cum este Glamour Resort and Spa sau poți alege locații mai izolate.
Bodrum, ținutul albastrului etern
Este una dintre cele mai chic stațiuni turcești, denumită de celebra publicație New York Times “Saint Tropez-ul Turciei”. Bodrum se remarcă prin eleganță și culorile predominante de alb și albastru. Această destinație de vis este foarte populară în special printre posesorii de ambarcațiuni, Bodrum fiind un mic port fascinant, în contract cu stilul pestriț al celorlalte orașe orientale. În această zonă se află ruinele Mausoleului, una dintre cele 7 minuni ale lumii, dar și Castelul Sfântului Petru, un locaș definitoriu pentru cultura turcească.
Kusadasi, frumoasa insulă a păsărilor
Are deschidere la Marea Egee și este renumită pentru plajele sale fascinante cu apă cristalină. Kusadasi, al cărui nume care înseamnă insula păsărilor, este o stațiune unde se găsesc adevărate paradisuri acvatice, tobogane cu apă și piscine. A fost denumită în acest fel datorită asemănării sale cu un cap de pasăre, dar nu te aștepta să găsești în zonă păsări, ci mai degrabă un mediu excelent pentru o vacanță de neuitat, cu o viață de noapte foarte activă.
Oludeniz, stațiunea pentru altfel de vacanțe
Denumită de către localnici „Raiul pus pe Pământ de Alah”, Oludeniz este considerată stațiunea cu cea mai frumoasă plajă din Turcia. Mărginită într-o parte de Marea Egee și în cealaltă parte de Munții Babadag, faimoasa lagună albastră pare a fi ruptă dintr-un vis. A fost declarată rezervație naturală, iar plaja sa – Belcekiz, a primit o clasare printre primele 5 din întreaga lume, așa că Oludeniz este recomandată turiștilor care sunt în căutarea unui loc foarte liniștit și cu multe forme de relaxare.
Marmaris, destinația cu atmosferă cosmopolită
Orașul port Marmaris se află la locul de întâlnire al Mării Egee cu Marea Mediterană. Este o zonă cosmopolită, cu o viață de noapte intensă și o mulțime de facilități pentru petrecerea timpului precum scufundări, yachting sau windsurfing. Stațiunea Marmaris este înconjurată de o minunată pădure de pini care merită toată admirația vizitatorilor deoarece par că formează o linie despărțitoare între cer și nisip.
Alacati, o comoară a timpului
Cu străzi pietruite, restaurante frumoase, magazine de antichități și case din piatră rustică, Alacati este un oraș ce datează din anii 1500. Un refugiu liniștit, dar care noaptea se trezește la viață, această stațiune de pe litoralul turcesc reprezintă destinația ideală pentru cei pasionați de windsurf. O destinație turistică preferată de localnici, Alacati păstrează tradiția și frumusețea locurilor orientale intactă.
Rize, stațiunea “naturii”
Situată între Munții Pontici și Marea Neagră, această frumoasă stațiune oferă lacuri glaciare, poduri și parcuri naturale. În Rize există multe cetăți și castele, dar și văi de munte sau pajiști. Este principala zonă producătoare de ceai și kiwi a Turciei, învăluită într-un peisaj de basm.
Turcia este o destinație perfectă pentru toți cei care își doresc o vacanță de vis, fără să plătească o avere. Cu siguranță sunt și multe alte stațiuni deosebite pe litoralul turcesc, așa că alege zona care ți se pare cea mai potrivită pentru un concediu plin de răsfăț.