Institutul de Studii Financiare: Peste 2.200 de studenți din ani terminali au participat la cursuri de educație financiară în cadrul proiectului SmartFIN@ISF

Institutul de Studii Financiare a finalizat prima serie de seminare de perfecționare vocațională, parte a proiectului SmartFIN@ISF, în cadrul anului universitar 2020-2021. Prin acest proiect, ISF și-a propus ca, în parteneriat academic cu universitățile din România, să susțină demersurile de educație financiară prin atragerea studenților din ani terminali, ciclul licență sau master. Obiectivul urmărit constă în îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor studenților care vor deveni consumatori de servicii financiare dar și potențiali angajați în piețele financiare (asigurări, bănci, pensii private, investiții).

„Lansat în luna februarie 2021, proiectul SmartFIN@ISF a generat o prezenţă impresionantă în rândul studenţilor – am înregistrat cereri de sesiuni suplimentare, în baza feed-backului remarcabil primit atât de la studenți cât și de la invitații din piață. Iniţiativa ISF se alătură seriei de iniţiative de educaţie financiară demarate de autorităţi şi de actorii pieţelor financiare nebancare în rândul tinerelor generaţii – consumatori de servicii financiare şi viitori angajaţi în aceste domenii. Rezultatele obținute ne dau speranțe să continuăm acest program și în stagiunea de toamnă, în anul universitar următor“ a declarat domnul prof.univ.dr. Marian Siminica, director executiv al ISF.

În perioada 22 februarie – 14 mai 2021 au fost susținute 33 seminare în cadrul proiectului SmartFIN@ISF, în care au fost implicați 44 vorbitori, experți în domeniu, din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, Institutului de Studii Financiare și al membrilor asociațiilor profesionale din domeniul financiar, partenere ISF.

La aceste seminare au participat 2.217 studenți care au primit certificate de participare eliberate de Institutul de Studii Financiare și recunoscute de instituțiile ce activează în domeniul piețelor financiare non-bancare.

De asemenea, șase dintre aceste seminare au fost realizate în parteneriat SmartFIN şi Laboratorul Academic ASF, în centrele universitare din Bucureşti, Alba Iulia, Galați, Pitești. Printre invitații speciali la aceste sesiuni de educatie financiara s-au numărat: Valentin Ionescu – Președinte al ISF, Adrian Marin – Președinte UNSAR, Gerke Anno Witteveen – Vicepreședinte UNSAR, Alexandru Ciuncan – Director General UNSAR, Anita Nițulescu – CEO Eurolife FFH, Carmina Dragomir – CEO Metropolitan Life, Cristian Ionescu – Președinte al Directoratului Asirom, Mihai Popescu – Preşedinte al Directoratului Ergo Asigurări de viaţă, Cristina Anculescu – membru al Directoratului UNIQA Asigurări de viață, , Paul Zarzara – membru al Directoratului UNIQA Asigurări, Ștefan Prigoreanu – CEO MILLENIUM Insurance Broker și Vicepreședinte PRBAR, Daniela Șerban – Președinte ARIR, Mihnea Bărbulescu – Director Executiv Erste Asset Management, Bogdan Tudosie – membru al Directoratului BRD Asset Management, BVB, UNSICAR.

Prezentările au inclus teme privind cariera (recrutare, dezvoltare personală), pornind de la cerințele pieței/companiilor și continuând cu dificultățile cu care se confruntă viitorii angajați, mai ales în context pandemic, precum și studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii private.

Proiectul SmartFIN@ISF – Seminare de perfecţionare vocaţională va continua și în anul universitar 2021-2022 în centrele universitare partenere.

Institutul de Studii Financiare, fondat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, este un centru de excelență în domeniul studierii piețelor de profil și derulării programelor de educație financiare pentru asigurarea competențelor, aptitudinilor și cunoștințelor personalului instituțiilor financiare și a personalului ASF și pentru creșterea nivelului de educație financiară al consumatorilor de servicii și produse financiare non-bancare. Pe termen lung, ISF îşi propune alinierea activităţii la cerinţele europene, trecerea de la acumularea de cunoștințe la acumularea și evaluarea de competențe, furnizarea de programe de formare profesională pentru domeniul financiar nebancar adaptate noilor procese organizaţionale, determinate de cerinţele legislative, de dinamica pieţei și a cadrului european, contribuind la maturizarea pieţei financiare nebancare din România, la crearea capacităţii acesteia de a face faţă concurenţei induse de globalizare sau efectelor crizelor economice.

Citește și