Publicitate
Publicitate

Cum încurajezi copilul să petreacă mai mult timp în aer liber?

Jocul este esențial în dezvoltarea copiilor, căci prin el se modelează trăsături precum curiozitatea, inventivitatea, curajul, independența. În zilele noastre, însă, constatăm că atenția celor mici este deviată de la activitățile specifice vârstei și glisează către utilizarea aparaturii folosite de către cei mari. Utilă, cu măsură și sub observație atentă, tehnologia reprezintă un ajutor în desfășurarea unor activități, care nu trebuie să înlocuiască manifestările sănătoase ale copilăriei.

Una dintre obișnuințele salutare pentru copii este petrecerea timpului în aer liber, deoarece legătura cu mediul, cu spațiile largi, creează un context de echilibru pentru cei mici. Dar cum îl încurajezi pe copil să stea mai mult timp în contact cu natura? Urmărește sfaturile de mai jos pentru a descoperi acele idei care fac diferența.

Petreceți timp împreună

Acesta este primul sfat oferit de specialiști, fie că sunt pediatri, psihologi, cadre didactice sau părinți care, la rândul lor, au înțeles rolul fundamental al legăturii cu emoțiile și nevoile copiilor. Procesul lor de dezvoltare psihosomatică este susținut enorm de contactul direct cu adulții, de la care învață nu atât din vorbe, cât din fapte.

Studiu: Copiii petrec de două ori mai mult timp online decât recomandările
RecomandariStudiu: Copiii petrec de două ori mai mult timp online decât recomandările

Ce puteți face? O multitudine de activități interesante: să strângeți frunze, să alegeți elemente variate pentru a realiza ulterior decorațiuni sau jocuri, să urmăriți insecte sau păsări, să culegeți flori etc. Pentru satisfacerea chefului de joacă, poți redeveni copil prin jocuri precum „prinsa”, „baba oarba”, „hoții și polițiștii” etc. Puteți inventa activități personale sau puteți folosi jucăriile pe care le aveți deja la îndemână, pentru a crea cel mai interesant teatru de păpuși la care ați participat vreodată! Esențial este spiritul creativ, susținut de dorința de a vă bucura împreună.

Amenajați spațiul de joacă

Orice activitate are succes total atunci când se desfășoară pe un teritoriu special amenajat, atrăgător pentru participanți – astfel copilul își va dori să se implice și să revină în acel loc. De aceea, parcurile vă îmbie cu locuri amenajate pentru cei mici, care sunt inevitabil atrași de zonele respective.

Prin urmare, alege dintre elementele care îi atrag pe copii să petreacă mai mult timp în aer liber: baloane, mingi, leagăne, trotinete, biciclete etc. Pentru siguranța celor mici, dar și a zonei în care aceștia urmează să se joace, instalează copiilor o ladă pentru nisip și protejezi gazonul din curte. Câștigați astfel un spațiu special pentru cele mai palpitante căutări de comori ale verii!

Horoscop 20 septembrie. Peștii au drumuri de făcut, în timp ce Scorpionii sunt nemulțumiți de șefi
RecomandariHoroscop 20 septembrie. Peștii au drumuri de făcut, în timp ce Scorpionii sunt nemulțumiți de șefi

Contați pe companie plăcută

Dacă ai un sigur copil și te gândești să-i susții socializarea, ori poate copiii tăi își doresc să-și invite prietenii acasă, a sosit momentul să deschizi poarta unor oaspeți cu preocupări similare lor. În primul rând, este recomandat să primiți alături copii apropiați ca vârstă, astfel încât activitățile să se poată desfășura în mod echilibrat. Rămâi aproape de ei și urmărește-i cu atenție: este esențială compatibilitatea dintre ei, care aduce cu sine buna dispoziție – cel mai dorit dintre ingrediente atunci când ai copii.

Pe de altă parte, dacă diversificați vârstele, este posibil să constați că unii dintre copiii mai mari socializează armonios cu cei mai mici și devin modele de urmat, iar acest aspect aduce siguranță și valoare echipei de joacă.

Fericit că are unde, cum și cu cine să petreacă timp de calitate, copilul se va bucura în mod firesc de această perioadă frumoasă, în care învață prin joc și socializare să-și descopere talentele și posibilitățile de exprimare. În plus, acele desene animate atât de vânate atunci când stați în casă, jocurile din tabletă și alte aparate își vor aștepta cuminți rândul – căci timpul liber poate fi de-acum petrecut cu veselie de copilul tău în aer liber.

Horoscop 14 septembrie. Racii își stabilesc noi obiective, în timp ce Berbecii își doresc mai multă libertate
RecomandariHoroscop 14 septembrie. Racii își stabilesc noi obiective, în timp ce Berbecii își doresc mai multă libertate