Cum pregătești grădina pentru primăvară
După o iarnă care părea că nu se mai termină, iată că a venit iarăși momentul să îți pregătești grădina pentru un nou sezon! Știm că ești nerăbdător să te apuci de treabă, iar în grabă ai putea să uiți unele detalii, ața că îți reamintim ce ai de făcut.
Curățarea terenului
În fiecare an, lucrările în grădină încep cu o curățenie generală, care reprezintă primul pas în pregătirea terenului pentru noile culturi. Așadar, înarmează-te cu o greblă și o mătură și apucă-te să cureți grădina de gunoaie, crengi rupte și resturi vegetale. Tot terenul trebuie greblat temeinic, iar dacă au mai rămas buruieni netăiate de anul trecut, alege o motocoasă și scapă de ele.
După ce ai terminat de curățat, separă resturile vegetale de celelalte deșeuri, pentru că vei avea nevoie de ele pentru a prepara compost, cu care să fertilizezi grădina.
Reparații inerente
Intemperiile și vântul puternic din timpul iernii își pot lăsa amprenta asupra gardurilor solariilor și mobilierului din grădină. Acum este momentul să treci în revistă eventualele pagube produse și să le repari înainte de a căpăta proporții. Începe cu gardul, care poate să putrezească sau se poate slăbi peste iarnă, iar dacă e nevoie, înlocuiește scândurile uzate cu altele noi. La final, nu strică să adaugi și un strat nou de vopsea. Procedează în mod similar și cu mobilierul de grădină, făcând reparațiile și înlocuirile care se impun.
Reconfigurarea parcelelor
După ce ai curățat terenul și ai reparat tot ce era de reparat, este momentul să te decizi cum va arăta grădina în noul sezon. Pentru asta, trebuie să te hotărăști ce și unde vei cultiva, stabilind apoi parcelele pentru fiecare cultură. Trebuie să ții cont de rotația culturilor, evitând să semeni aceleași plante pe suprafețele pe care ai avut o cultură similară în sezonul precedent. Fiecare parcelă se delimitează, având grijă să amenajezi și alei de acces către fiecare zonă în parte. Dacă e nevoie, tot în această etapă, trebuie să refaci și vechile alei de trecere.
Drenajul
Dacă în grădină s-au format bălți mari în urma topirii zăpezii sau a ploilor abundente, sunt toate șansele ca sistemul de drenaj și de scurgere a apei să se fi înfundat. E normal să e întâmple asta în sezonul rece, din cauza frunzelor uscate, însă problema trebuie remediată înainte ca grădina să se transforme în lac. Chiar dacă nu s-au format bălți, sistemul de drenaj trebuie verificat și curățat, înainte de a planta primele culturi de primăvară.
De asemenea dacă ai instalat și un sistem de irigație, tot acum este momentul să îi faci o verificare.
Pregătirea uneltelor de grădinărit
Dacă nu ai făcut-o mai devreme, este cazul să te ocupi și de magazia în care ții depozitate uneltele de grădinărit. Acestea ar trebui să fie deja curățate încă din toamnă, când ai terminat de lucrat cu ele, iar acum trebuie să le faci o scurtă trecere în revistă. Verifică dacă ai tot ce îți trebuie, dacă sapele și cazmalele sunt bine ascuțite și dacă nu au cozile crăpate. Verifică apoi și dacă uneltele electrice și motorizate sunt în stare de funcționare, iar dacă ai constatat că sunt probleme, nu întârzia să le rezolvi.
Când toate aceste detalii sunt puse la punct, poți să începi să îți planifici lucrările de primăvară și chiar pentru restul sezonului. Stabilește mai întâi care sunt semințele, răsadurile și puieții de care ai nevoie și cantitățile necesare, stabilind apoi termenul până la care trebuie să le plantezi. Nu uita că plantarea este precedată de lucrările de pregătire a solului, care trebuie începute cât mai devreme, imediat ce vremea îți va permite.