Dan Armeanu (ASF): Am finalizat cadrul de reglementare pentru digitalizarea sistemului de pensii private din România
Daniel Ştefan Armeanu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a anunţat că instituţia a finalizat cadrul de reglementare pentru digitalizarea sistemului de pensii private din România, iar modernizarea sistemelor informatice, în concordanţă cu evoluţiile recente în domeniu (sau transformarea digitală) reprezintă o prioritate în cadrul strategiei.
„Unul dintre principalele obiective la nivelul sistemului de pensii private vizează integrarea tehnologiilor digitale în cadrul operaţiunilor care se derulează la nivelul pieţei, atât între administratori şi participanţi, cât şi între autoritatea de supraveghere şi administratorii de fonduri de pensii. Este un obiectiv ambiţios care s-a finalizat din punctul de vedere al asigurării cadrului de reglementare care să permită dezvoltarea sistemului de pensii private, prin tranziţia către soluţii digitale. Modernizarea sistemelor informatice, în concordanţă cu evoluţiile recente în domeniu (sau transformarea digitală) reprezintă o prioritate în cadrul strategiei Autorităţii de Supraveghere Financiară şi o cerinţă esenţială pentru a ţine pasul cu progresele tehnologice de care beneficiază pieţele financiare şi pentru îmbunătăţirea activităţilor de supraveghere şi control, prin creşterea capacităţii de analiză a datelor şi implicit a calităţii activităţii de supraveghere. Digitalizarea şi inovaţia financiară evoluează într-un ritm accelerat, modificând şi influenţând modelele de afaceri, produsele şi serviciile oferite, canalele de distribuţie etc. Din acest motiv, digitalizarea, atât la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară, cât şi la nivelul entităţilor supravegheate şi al consumatorilor, devine necesară”, spune Armeanu.
La nivelul instituţiilor financiare, se constată că un număr din ce în ce mai mare de entităţi îşi intensifică eforturile spre transformarea digitală şi alocă resurse umane şi financiare considerabile în acest scop, pentru a se putea adapta rapid noilor provocări şi pentru a-şi proteja activitatea, angajaţii şi clienţii, adaugă el.
„Dezvoltarea accelerată a tehnologiei informaţiei din ultimii ani şi impactul acesteia asupra pieţei financiare a condus la necesitatea identificării de noi alternative de comunicare în cadrul sistemului de pensii private din România, cu precădere între participanţii la fondurile de pensii private şi administratorii acestor fonduri. Astfel, am urmărit ca, prin introducerea de noi canale de comunicare digitale, să fie eficientizată întreaga activitate a sistemului de pensii private. Procesul de digitalizare a sistemului de pensii private a vizat atât optimizarea relaţiei participanţilor la fondurile de pensii administrate privat (Pilon II) şi la fondurile de pensii facultative (Pilon III) cu administratorii fondurilor, cât şi a celei dintre ASF şi administratori”, precizează vicepreşedintele ASF.
Într-o primă etapă, luând în considerare şi contextul pandemiei de COVID-19, în luna august 2020, s-a reglementat posibilitatea transmiterii prin mijloace electronice de către administratori către participanţii la fondurile de pensii private a informării anuale cu privire la activul personal, în funcţie de opţiunea exprimată de către participanţi.
În acest sens, au fost emise următoarele două acte normative. Primul este Norma nr. 31/2020 pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 24/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat, care prevede la Art. 27 alin. (1): ,,Conform prevederilor art. 113 alin. (1) din Lege, administratorul transmite în scris, gratuit, fiecărui participant, până la data de 15 mai a fiecărui an, în format fizic la ultima adresă de corespondenţă comunicată sau prin mijloace electronice, o informare cu privire la situaţia activului personal al participantului la data de 31 decembrie a anului precedent.”
Al doilea a fost Norma nr. 32/2020 pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 25/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, care prevede la Art. 27 alin. (1): „Conform prevederilor art. 103 alin. (1) din Lege, administratorul transmite în scris, gratuit, fiecărui participant, până la data de 15 mai a fiecărui an, în format fizic la ultima adresă de corespondenţă comunicată sau prin mijloace electronice, o informare cu privire la situaţia activului personal al participantului la data de 31 decembrie a anului precedent.”
În etapa următoare, pentru corelarea cu prevederile Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 24/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat, astfel cum a fost modificată prin Norma nr. 31/2020, respectiv Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 25/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, astfel cum a fost modificată prin Norma nr. 32/2020, în luna decembrie 2020, au fost emise: Norma nr. 44/2020 pentru completarea Anexei nr. 1 la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, respectiv Norma nr. 45/2020 pentru completarea Anexei la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 18/2018 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii facultative.
„Modificările aduse prin cele două acte normative constau în completarea Anexei nr. 1 la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, respectiv Anexei la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 18/2018 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii facultative, astfel încât viitorii participanţi să aibă posibilitatea de a primi informarea cu privire la situaţia activului personal şi prin mijloace electronice”, mai spune Armeanu.
Totodată, în luna martie 2021, pentru a facilita schimbul de informaţii între administratori cu privire la apartenenţei beneficiarilor la un fond de pensii prin intermediul acesteia, a fost emis următor act normativ: Norma nr. 4/2021 pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat – în acest mod se facilitează îndeplinirea obligaţiilor administratorilor de verificare a apartenenţei beneficiarilor la un fond de pensii administrat privat şi anume, aceea de transmitere reciprocă de informaţii şi prin mijloace electronice puse la dispoziţie de către ASF.
O altă etapă, demarată la începutul anului 2021, este reprezentată de iniţierea unui proces amplu de modificare şi completare a normelor care reglementează activităţile de aderare a participanţilor, utilizare a activului personal net, transfer şi marketing aferente Pilonului II şi Pilonului III, pentru introducerea utilizării semnăturii electronice şi accelerarea procesului de digitalizare a operaţiunilor care au loc între administratori şi participanţi.
În prezent, mai multe proiecte de acte normative sunt în etapa publicării în Monitorul Oficial al României: Proiectul Normei pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat şi Proiectul Normei pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 18/2018 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii facultative – proiecte care conţin prevederi referitoare la acordarea posibilităţii persoanelor eligibile de a semna un act individual de aderare şi prin intermediul semnăturii electronice calificate şi la posibilitatea transmiterii, în anumite cazuri, a unor documente şi prin mijloace de comunicare electronice.
Altul este Proiectul Normei pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 28/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii facultative prevede ca participanţii care au împlinit vârsta de 60 de ani să aibă posibilitatea, în funcţie de opţiunea acestora, de a transmite documentaţia necesară utilizării activului personal net prin mijloace electronice, inclusiv prin aplicaţii puse la dispoziţie de către administrator, precum şi o nouă modalitate de semnare a cererii de plată a activului personal net, respectiv prin intermediul semnăturii electronice calificate.
Un alt proiect este al Normei pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 26/2014 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii administrate privat şi Proiectul Normei pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2006 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii facultative prevăd acordarea posibilităţii participanţilor care doresc să se transfere la un alt fond de pensii administrat privat, respectiv la un alt fond de pensii facultative de a semna actul individual de aderare şi prin intermediul semnăturii electronice calificate.
Un alt proiect de act normativ aflat în etapa publicării în Monitorul Oficial al României este Proiectul Normei pentru modificarea şi completarea Normei nr. 3/2013 privind activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 5/2013 şi Proiectul Normei pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2013 privind activitatea de marketing al fondului de pensii facultative conţin prevederi referitoare la acordarea posibilităţii persoanelor eligibile de a semna un act individual de aderare şi prin intermediul semnăturii electronice calificate, precum şi completări cu privire la termenele de transmitere a documentelor în format electronic.
Referitor la relaţia entităţilor supravegheate cu ASF, în luna mai 2020, ASF a emis Instrucţiunea nr. 3/2020 privind modul de transmitere a raportărilor şi a altor documente în format electronic către Autoritatea de Supraveghere Financiară care reglementează modul de transmitere a corespondenţei, raportărilor, inclusiv a situaţiilor lunare/trimestriale, a informaţiilor şi a altor documente în format electronic către Autoritatea de Supraveghere Financiară, de către entităţile reglementate şi/sau autorizate şi/sau supravegheate de către A.S.F., precum şi de către alte persoane fizice sau juridice care figurează în Registrele A.S.F. Entităţile şi persoanele fizice sau juridice transmit corespondenţa, raportările, situaţiile lunare/trimestriale, informaţiile şi alte documente în format electronic, inclusiv în cazul în care reglementările emise anterior Instrucţiunii nr. 3/2020 prevăd transmiterea acestora în format letric.
De asemenea, se află în etapa publicării în Monitorul Oficial al României proiectul Normei privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor private, care conţine prevederi privind introducerea unor noi anexe pentru eliminarea transmiterii unor documente în format tipărit (situaţiile financiare anuale, raportările contabile semestriale, raportul anual etc.), acestea urmând a fi transmise prin intermediul sistemului informatic de raportări (SIR), astfel relaţia dintre administratori şi A.S.F. fiind complet digitalizată.
„În concluzie, nevoia de digitalizare a serviciilor financiare a devenit stringentă în contextul crizei generate de pandemia Covid-19 şi a schimbat paradigma modului de desfăşurare a multor activităţi, şi, cu deosebire relaţionarea cu participanţii în sistemul pensiilor private. Ţinând cont de importanţa digitalizării în procesarea informaţiilor şi în creşterea calităţii promovării produselor de pensii, dezvoltarea digitală permite totodată îmbunătăţirea nivelului de educaţie financiară şi încurajarea economisirii pe termen lung pentru asigurarea unui nivel de trai sustenabil la pensie. Transformarea digitală va contribui şi la automatizarea proceselor, va eficientiza atât relaţia administrator-participant, cât şi cea dintre autoritatea de supraveghere şi administratori, va conduce la creşterea transparenţei sistemului de pensii, printr-un acces mai facil la informaţii şi va permite dezvoltarea inteligentă şi modernizarea pieţei pensiilor private în România”, spune reprezentantul ASF.